Vicecampioana joacă pe terenul „studenţilor” clujeni

Un nou adversar facil pentru Volei Municipal Zalău, vicecampioana României urmând să evolueze sâmbătă pe terenul formaţiei Universitatea Cluj, echipă situată pe penultimul loc în Divizia A1. Zălăuanii vin după un succes categoric obţinut pe teren propriu, 3 – 0 în faţa Unirii Dej, în timp ce clujenii au cedat în trei seturi duelul din etapa trecută cu Ştiinţa Explorări Baia Mare.
„Nu putem compara echipa din Cluj cu Steaua, Craiova sau arcada Galaţi, însă noi trebuie să abordăm fiecare meci cu seriozitate şi să obţinem maximum posibil. Evoluţia noastră este în creştere, iar acest lucru este cel mai important. Urmează mini-campionatul, în care fiecare meci va fi ca o adevărată finală, tocmai de aceea trebuie să rămânem concentraţi şi în partidele cu echipele din partea a doua a clasamentului”, a declarat universalul Adrian Gontariu.
Partida dintre Universitatea Cluj şi Volei Municipal Zalău este programată sâmbătă, începând cu ora 12, în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.
În cadrul aceleaşi etape au mai fost programate partidele: Volei Municipal Piatra Neamţ – SCMU Craiova, Volei Club Caransebeş – Ştiinţa Bacău, CSM Bucureşti – Ştiinţa Explorări Baia Mare, Unirea Dej – Steaua Bucureşti şi Arcada Galaţi – Triolorul Ploieşti.

Leave a Comment