UPDATE: Cupele europene, un vis prea frumos pentru Volei Municipal Zalău

„Jucătorii au avut o evoluţie penibilă în primul set”, este de părere preşedintele Stelian Potroviţă

Eliminată din Cupa CEV încă din primul tur, Volei Municipal Zalău nu a avut un parcurs mai lung nici în Cupa Challenge, chiar dacă această competiţie este considerată a treia ca valoare la nivel european. Formaţia pregătită de Aurel Vlaicu a fost eliminată marţi seara din Cupa Challenge de campioana Serbiei, Steaua Roşie Belgrad, după ce Zalăul câştigase în tur cu scorul de 3 – 0.
Evoluţia echipei zălăuane a lăsat de dorit în multe momente, iar gazdele, chiar dacă au dispus de un lot foarte tânăr, au ştiut să speculeze fiecare greşeală a formaţiei noastre.
După un prim set în care Zalăul nu a contat aproape deloc, câştigat cu 25 – 11 de Steaua Roşie Belgrad, actul secund a fost mai disputat. Formaţia de la poalele Meseşului a avut setul în mână, conducând cu 24 – 21, dar a făcut multe greşeli pe final şi le-a permis gazdelor să revină şi să se impună cu 26 – 24.
Şi al treilea parţial a fost disputat, dar gazdele s-au aflat la conducere în cea mai mare parte a setului. 8 – 7 pentru Zalău şi 16 – 14 pentru Steaua a fost scorul la cele două time-out-uri tehnice, iar pe final, echipa din Belgrad s-a desprins decisiv, câştigâng cu 25 – 22.
A urmat “setul de aur”, dar voleibaliştii zălăuani păreau victimă sigură în faţa unor jucători mult mai tineri, dar cu moralul foarte ridicat şi cu o amibiţie aproape ieşită din comun. Steaua a condus pe tot parcursul setului decisiv, având 6 – 3, 9 – 6, 13 – 10 şi 15 – 11 în final.
„Un rezultat greu de digerat, din care trebuie să învăţăm pe viitor. Am rămas surprins de ambiţia şi dăruirea cu care au abordat meciul voleibaliştii sârbi. Din păcate, am avut parte de un arbitraj care ne-a dezavantaj mult. Este inadmisibil ca arbitrii să arate de 7 – 8 ori într-un set că jucătorii noştri au atins fileul, iar împotriva lor, nici o dată. Trebuia, însă, ca noi să jucăm mai bine şi rezultatul final ar fi fost fost latul”, a declarat antrenorul Aurel Vlaicu.
Prezent la meciul de la Belgrad, preşedintele clubului zălăuan, Stelian Potroviţă, a dat mai mult vina pe arbitraj decât pe jucătorii zălăuani. „Pe lângă faptul că băieţii au avut o comportare mediocră, am avut parte de un arbitraj care ne-a dezavantajat foarte mult. Toate fazele în care jucătorii adverşi au atacat mingile în afara terenului le-au fost date tot gazdelor, fiindcă arbitrii au considerat că jucătorii noştri au atins fileul. În primul set, jucătorii au avut o evoluţie penibilă, dar pe urmă am jucat de la egal la egal cu adversarii noştri. Era, însă, greu să ne calificăm cu un asemenea arbitraj. În momentul în care am ajuns în setul de aur, am ştiut că nu mai avem nicio şansă. Un asemenea arbitraj nu am mai văzut în cupele europene”, a precizat Potroviţă.
Pentru formaţia zălăuană mai rămâne doar cele două competiţii interne, cupă şi campionat, unde Volei Municipal şi-a propus câştigarea eventului.
Steaua Roşie Belgrad: Aleksandar Okolic, Filip Stoilovic, Lazar Koprivica, Vuk Milutinovic, Dusan Petkovic, Maksim Buculjevic, Filip Vujic (libero). Au mai evoluat: Nikola Jovanovic, Rasko Jovanovic, Nikola Stokovic, Milan Peric şi Alecsandar Gmitrovic. Antrenori: Dusko Nikolic şi Tomislav Kukanjac.
Volei Municipal Zalău: Adriano Lamb, Peter Nagy, Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Barian Bala, Leonardo Dall Bosco şi Adrian Feher (libero). Au mai evoluat: Fabian Birău, Gabriel Cherbeleaţă şi Mihai Georgescu. Antrenori: Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae

Leave a Comment