Tadici infirmă zvonurile: „Cu mine nu a vorbit nimeni despre venirea Gabrielei Szucs la naţională”

În ciuda faptului că, în timpul partidei de handbal dintre CSM Ploieşti şi HC Zalău, transmisă vineri seara, pe postul de televiziuni DigiSport 3, comentatorii meciului au afirmat faptul că interul Zalăului, Gabriela Szucs, va juca din acest an pentru naţionala României, selecţionerul Gheorghe Tadici are o cu totul altă variantă. „Cu mine, ca selecţioner nu a discutat nimeni despre aşa ceva. Am auzit şi eu comentariul din timpul meciului, fiindcă am urmărit partida în reluare, dar nici conducerea Federaţiei Române de Handbal, nici eu nu am discutat cu Szcus despre acest subiect. Este adevărat că, în momentul în care am transferat-o la Zalău i-am propus, dar mai mult din glumă, să joace şi pentru echipa naţională. În primul rând, Szucs trebuie să demonstreze că are valoare pentru echipa naţională, plus că ea trebue să semneze nişte acte cu federaţia, pentru a putea juca pentru naţionala României. A fost însă o simplă discuţie şi nimic mai mult. Sunt simple speculaţii, la fel ca în urmă cu o săptămână, când s-a spus că eu aş fi favorit la funcţia de preşedinte al FRH, după retragerea domnului Gaţu. Este o „intoxicare” de informaţii venită din partea unor oameni chiar din lumea handbalului”, a declarat selecţionarul Gheorghe Tadici.

„Când ratezi 12 ocazii din situaţie de unu la unu este greu să câştigi un meci”

Tadici a vorbit şi despre eşecul echipei HC Zalău din partida de vineri, de la Ploieşti, în faţa CSM-ului. „Le-am spus jucătoarelor încă dinaintea meciului că Ploieştiul are un portar cu experienţă. Când ratezi 12 ocazii din situaţi de unu la unu este greu să câştigi un meci, indiferent de adversar. Trebuie să recunoaştem că Ploieştiul stă mai bine ca noi la capitolul portari, iar extremele noastre au nu ne-au ajutat cu nimic”, consideră tehnicianul zălăuan.
Pe lângă evoluţia destul de ştearsă a handbalistelor zălăuane, o contribuţie la eşecul de la Ploieşti a avut şi cuplul feminin de arbitri, format din Duţă şi Florea. „Au fost 14 – 15 decizii eronate, luate împotriva noastră. Părerea mea este că ele şi-au dorit ca meciul să se încheie la egalitate. Nu pot să le acuz de aşa ceva, fiindcă nu am cum să dovedesc, dar eu asta consider”, a mai precizat Tadici.
Foarte ciudat este faptul că, acelaşi cuplu, Duţă şi Florea, au oficiat şi partida din tur, de la Zalău, încheiată la egalitate.

Marius Morar

One Thought to “Tadici infirmă zvonurile: „Cu mine nu a vorbit nimeni despre venirea Gabrielei Szucs la naţională””

  1. realitatea

    Au arbitrat anul trecut cand au dus meciul tot spre egal . Fetele de casa ale Ploiestiului ! Vandute Brailei !

Leave a Comment