Tadici a stabilit obiectivul pentru Campionatul Mondial din Serbia

Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României îşi doreşte ca „tricolorele” să se claseze între primele şase echipe

Naţionala feminină de handbal a României intră sâmbătă în focurile Campionatului Mondial din Serbia, turneu final programat în perioada 7 – 22 decembrie. „Tricolorele” pregătite de Gheorghe Tadici au susţinut miercuri seara ultimul meci amical dinaintea turneului final, la Timişoara, câştigând cu 28 – 18 în faţa Angolei. O victorie, în primul rând de moral pentru handbalistele noastre care, în celelalte patru amicale dinaintea Mondialului, au înregistrat trei înfrângeri şi o singură victorie.
România a început perfect jocul cu Angola şi a reuşit să înscrie de cinci ori în poarta oaspetelor, fără să primească vreun gol. Elisei şi Chiper au avut o evoluţie foarte bună pe atac, iar apărarea a funcţionat aproape perfect în prima parte. Până la pauză, scorul a luat proporţii, iar România a intrat la cabine cu 10 goluri avans (14 – 4). „Tricolorele” nu au mai jucat la aceeaşi turaţie în partea secundă, mai ales după minutul 35, când s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor – 13 goluri. Cristina Neagu nu a fost deloc reţinută în joc, chiar dacă venea după o perioadă lungă de pauză, iar în poartă, Talida Tolnai, chemată de Tadici pe ultima sută de metri, a demonstrat că poate repeta în Serbia evoluţia pe care a avut-o la Europeanul din 2010, când România a obţinut medalia de bronz.
Federaţia Română de Handbal nu a stabilit un obiectiv clar pentru Campionatul Mondial din Serbia, dar a anunţat că fetele vor fi premiate doar dacă vor obţine o clasare între primele şase naţiuni. „Federaţia nu ne-a fixat un obiectiv clar, dar ne-a comunicat premierile pentru primele şase locuri, cele oferite de MTS. Sunt sigur, însă, că în cazul unui rezultat de excepţie, federaţia va interveni pentru a mări fondul de premiere, normele financiare îi permit acest lucru”, a declarat, pentru Prosport.ro, selecţionerul Gheorghe Tadici.
România va debuta sâmbătă la Campionatul Mondial, împotriva Tunisiei, meciul fiind transmis în direct, de la ora 20:15, pe DolceSport.
Din Grupa D mai fac parte: Germania, Cehia, Australia şi Ungaria, iar selecţionerul consideră că naţionala Ungariei este favorită. „Strategia este să câştigăm obligatoriu meciurile cu Tunisia, o naţională foarte periculoasă, şi Cehia. Încercăm, totodată, să obţinem punct sau puncte cu Germania şi Ungaria, care ne vor ajuta să urcăm cât mai sus în clasamentul grupei, iar ulterior să avem un culoar favorabil pentru fazele superioare”, a mai spus Gheorghe Tadici.
Al doilea meci pentru naţionala României este programat luni, 9 decembrie, de la ora 20:15, iar al treilea, marţi, 10 decembrie, de la ora 18, în faţa Germaniei. Joi, 12 decembrie, va urma cel mai greu meci, cu reprezentativa Ungariei, programat la ora 20:15.
„Tricolorele” vor încheia meciurile din faza grupelor vineri, 13 decembrie, de la ora 20:15, împotriva Cehiei.

 

Leave a Comment