Sportul Şimleu şi Luceafărul Bălan s-au „antrenat” pentru derby-ul de duminică

Echipa pregătită de Marius Paşca a dispus cu scorul de 7 – 1 de CS Crasna, în timp ce formaţia de la poalele Măgurii a obţinut prima victorie a sezonului, câştigând cu scorul de 6 – 0 duelul cu Flacăra Halmăşd

Liga a IV-a de fotbal a continuat duminică, cu meciurile din cadrul etapei a II-a, rundă în care Sportul Şimleu şi Luceafărul Bălan au obţinut victorii categorice în faţa adversarelor. Pentru cele două formaţii a fost o verificare reuşită înaintea duelului direct de duminică, când se vor întâlni pe terenul echipei din Bălan.
Formaţia pregătită de Marius Paşca a dispus cu scorul de 7 – 1 de CS Crasna, şase din cele opt goluri înscriindu-se în partea secundă. Negrean şi Maior au înscris cele două goluri cu care Bălanul a intrat în avans la vestiare, iar după zece minute de la reluare, oaspeţii au redus din handicap prin Cenan. Ultima jumătate de oră a fost a gazdelor, care s-au desprins la şase goluri până la final.
La o diferenţă de şase goluri s-a impus şi Sportul Şimleu în faţa celor de la Flacăra Halmăşd, după ce la pauză a condus cu 3 – 0. Patru din cele şase goluri au fost marcate de Adrian Gheţi, iar celelalte două au fost înscrise de Andrei Chiş şi Silviu Crişan.
CS Barcău Nuşfalău a învins cu 3 – 1 nou-promovata Real Crişeni, obţinând a doua victorie consecutivă. Cu maxim de puncte după două etape este şi Dumbrava Gîlgău, care a învins cu scorul de 2 – 0, în deplasare, Gloria Bobota.
Învinsă cu scorul de 1 – 2 în prima etapă de Rapid Jibou, Unirea Mirşid a „spart gheaţa”, câştigând cu scorul de 3 – 0 duelul de pe teren propriu cu Olimpic Bocşa. AS Chieşd a bifat şi ea primul succes, impunându-se cu 1 – 0 pe terenul echipei Silvania Cehu Silvaniei. Rapid Jibou a rămas cu cele trei puncte din prima etapă, fiind învinsă la limită, scor 1 – 2 de Benfica Ileanda.
Rezultatele complete şi marcatorii etapei a II-a:
Unirea Mirşid – Olimpic Bocşa 3 – 0, 4 – 1 la juniori
Au marcat: Flaviu Bărnuţiu (min. 28), Marin Gliguţă (min. 40) şi Pavel Ciprian (min. 71)
Gloria Bobota – Dumbrava Gîlgău 0 – 2, 0 – 0 la juniori
Au marcat: Costel Chira (min. 48) şi Florin Sestraş (min. 79)
Silvania Cehu Silvaniei – AS Chieşd 0 – 1, 4 – 2 la juniori
A marcat: Cătălin Marian (min. 17)
CS Barcău Nuşfalău – Real Crişeni 3 – 1, 8 – 1 la juniori
Au marcat: Kallay Maradona (min. 17), Lakatos Karoly (min. 50), Cătălin Glava (min. 69), respectiv Dan Crişan (min. 65)
Luceafărul Bălan – CS Crasna 7 – 1, 9 – 0 la juniori
Au marcat: Vlad Negrean (min. 5), Maior Istvan (min. 40), Mihai Bode (min. 60, 70), Vlad Lazăr (min. 58), Mihai Molnar (min. 87), Adrian Pop (min. 89), respectiv Daniel Cenan (min. 55)
Benfica Ileanda – Rapid Jibou 2 – 1, 6 – 0 la juniori
Ionuţ Mureşan (min. 56), Ionuţ Bora (min. 74), respectiv Ciprian Roja (min. 5)
Sportul Şimleu – Flacăra Halmăşd 6 – 0, 4 – 1 la juniori
Au marcat: Adrian Gheţi (min. 2, 7, 72 şi 84), Andrei Chiş (min. 30), Silviu Crişan (min. 90+2)
Clasament:
1. Luceafărul Bălan 2 2 0 0 19 – 3 6p
2. Dumbrava Gîlgău 2 2 0 0 7 – 1 6p
3. CS Barcău Nuşfalău 2 2 0 0 7 – 2 6p
4. Sportul Şimleu 2 1 1 0 9 – 3 4p
5. Unirea Mirşid 2 1 0 1 4 – 2 3p
6. Real Crişeni 2 1 0 1 6 – 6 3p
7. Rapid Jibou 2 1 0 1 3 – 3 3p
8. Benfica Ileanda 2 1 0 1 5 – 6 3p
9. AS Chieşd 2 1 0 1 2 – 4 1p
10. Gloria Bobota 2 0 1 1 2 – 4 1p
11. CS Crasna 2 0 1 1 2 – 4 1p
12. Flacăra Halmăşd 2 0 1 1 2 – 8 1p
13. Silvania Cehu Silvaniei 2 0 0 2 1 – 6 0p
14. Olimpic Bocşa 2 0 0 2 2 – 15 0p

Leave a Comment