Desi a avut trei jucatori accidentati pentru partida de la Cluj, managerul CS Viitorul Zalau, Daniel Sabau spera ca echipa sa sa obtina cel putin o remiza
Cele doua echipe de juniori republicani (A si B) de la CS Viitorul Zalau au sustinut la finele saptamanii trecute primele dueluri din returul Campionatului National de juniori republicani. Cu o echipa schimbata in totalitate la juniori A, CS Viitorul Zalau a fost la un pas de a smulge un punct echipei Universitatea Cluj, insa, in cele din urma a cedat la limita, scor 1 – 0, printr-un gol inscris din penalty. Echipa de juniori A este alcatuita in totalitate din jucatori satmareni, elevi la Liceul cu Program Sportiv din Satu Mare, antrenati de Dorel Ziman, acesta fiindu-le si diriginte. Este o colaborare benefica atat pentru noi, cat si pentru clubul Viitorul. Acesti copii nu au mai evoluat impreuna in Campionatul National de juniori republicani de aproape un an si jumatate. Sper intr-o colaborare cat mai lunga, fiindca, din cate se pare, la noi (n.r. in Satu Mare) sunt sanse foarte mici pentru a se revigora fotbalul. Sunt convins ca vor aparea si rezultatele, insa, abia acum ne-am adunat si noi si avem probleme cu pregatirea fizica. Oricum, parerea mea este ca aceasta alegere este un pas inainte pentru clubul din Zalau, avand in vedere echipa care a evoluat in tur, a precizat antrenorul satmarean, Dorel Ziman. Antrenamentele se desfasoara la Satu Mare, urmand ca echipa sa vina la Zalau doar la meciurile oficiale.
La juniori B, CS Viitorul Zalau a pierdut cu scorul de 3 – 1, golul zalauan fiind inscris in minutul 32, de Vlad Ortelecan. Antrenorul Daniel Sabou a declarat ca echipa sa a avut o evolutie mai buna pe finalul primei reprize, cand a si marcat golul egalizator si chiar spera la un rezultat favorabil in favoarea Universitatii Cluj. Am avut trei jucatori accidentati, insa am sperat la un rezultat favorabil. Am primit golurile din cauza unor greseli de marcaj. Oricum, este abia inceputul returului. Sunt sigur ca vor aparea si rezultatele pozitive, a declarat Sabou.
Juniori A: Dobrai Raimond – Cristian Stan, Marius Bledea, Patrik Racolta, Vasile Bocos, Marian Negrean, Birta Zsolt, Catalin Macovei, Raul Chiorean, Ioan Zimbru si Adrian Bercea. Rezerve: Ionut Caraco – Papp Romeo, Adrian Nistor, Vasile Botos, Vasile Bale, Adrian Sernea si Cristian Pasca. Antrenor: Dorel Ziman.
Juniori B: Rares Roman – Ionut Vasarhely, Andrei Chis, Veres Pall, Csapo Ianos, Veress Levente, Andrei Lacatus, Ionut Petrean, Ionut Terec, Claudiu Marcus si Vlad Ortelecan. Rezerve: Razvan Sabau si Ionut Breban. Antrenor: Daniel Sabou.
S-a amanat meciul cu Olimpia Satu Mare
Starea deplorabila a terenurilor a facut ca, in prima etapa din returul campionatului sa se dispute doar doua meciuri in seria din care face parte CS Viitorul Zalau si FC Zalau. Pe langa duelul dintre Universitatea Cluj si CS Viitorul Zalau a mai avut loc meciul dintre Unirea Dej si CFR Cluj. Daca, in prima etapa FC Zalau si-a amanat partida cu Mechel Campia Turzii pentru data de 19 martie, in etapa de la finalul acestei saptamani a venit randul celor de la Viitorul sa amane meciul de pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare. Acesta urmeaza sa se dispute in data de 2 aprilie.