Şimleuanii vor să „spargă gheaţa” în faţa dinamoviştilor

Şase partide oficiale au susţinut Phoenix Şimleu şi Dinamo Bucureşti în ultimele două sezoane, după promovarea în Divizia A1 a echipei de sub Măgura, toate fiind câştigate de „alb-roşii”

Partidă dificilă pentru Phoenix Şimleu Silvaniei în cadrul etapei a VII-a a Diviziei A1 la volei. Jucătorii pregătiţi de Mircea Abraham vor primi vizita formaţiei Dinamo Bucureşti, echipă aflată pe locul patru în clasament. Şimleuanii se află într-o situaţie cât se poate de delicată, ocupând locul 11 după şase etape, în timp ce dinamoviştii au câştigat patru partide din şase posibile, având 12 puncte aumulate.
„Sperăm să luăm puncte în meciul cu Dinamo. După cum am mai spus, stăm foarte prost în clasament şi pentru noi orice punct contează. Dinamo este o echipă incomodă, o echipă valoroasă, dar dacă vom juca cum am evoluat în primele două seturi de la Craiova, cred că putem obţine puncte de la acest meci. Dacă nu vom avea o evoluţie bună, ne va fi foarte greu să ne impunem în faţa celor de la Dinamo”, a declarat antrenorul Mircea Abraham.
În ultimele două sezoane, după ce a promovat în Divizia A1, Phoenix Şimleu nu a reuşit să câştige niciun duel în faţa bucureştenilor din şase posibile. În primul sezon de după promovare, Phoenix Şimleu a cedat cu 0 – 3 în faţa echipei din Capitală, iar în sezonul trecut a reuşit să câştige un singur set în faţa „alb-roşilor”. La Bucureşti, dinamoviştii s-au impus cu 3 – 1 în urmă cu două sezoane şi cu 3 – 0 anul trecut. Nici în Cupa României statisticile nu sunt favorabile şimleuanilor. Cele două formaţii s-au duelat în Cupa României în urmă cu două sezoane, în sferturile de finală, Dinamo câştigând cu 3 – 1 ambele manşe.
Partida dintre Phoenix Şimleu şi Dinamo Bucureşti este programată duminică, de la ora 18, în Sala „Măgura” din Şimleu Silvaniei.
Programul complet al etapei: Ştiinţa Explorări Baia Mare – Volei Municipal Zalău, Phoenix Şimleu Silvaniei – Dinamo Bucureşti, CSM Bucureşti – SCMU Craiova, Arcada Galaţi – Steaua Bucureşti, Banatul Caransebeş – Unirea Dej, CVM Tomis Constanţa – VCM LPS Piatra Neamţ.
Clasament:
1. Tomis Constanţa 6 6 0 18 – 4 17p
2. Volei Municipal Zalău 6 5 1 15 – 6 14p
3. SCMU Craiova 6 5 1 17 – 7 14p
4. Dinamo Bucureşti 6 4 2 14 – 8 12p
5. CSM Bucureşti 6 4 2 14 – 10 10p
6. Explorări Baia Mare 6 3 3 11 – 12 9p
7. VCM LPS Piatra Neamţ 6 2 4 11 – 12 8p
8. Arcada Galaţi 6 2 4 11 – 14 7p
9. Unirea Dej 6 1 5 7 – 15 5p
10. Banatul Caransebeş 6 1 5 8 – 17 4p
11. Phoenix Şimleu 6 2 4 6 – 16 4p
12. Steaua Bucureşti 6 1 5 5 – 16 4p

Leave a Comment