Stadionul Municipal din Zalau va gazdui in aceasta seara, de la ora 18, un meci de fotbal intre selectionata parlamentarilor si o echipa alcatuita din invitatii speciali, printre care se vor afla Danut Lupu, Marian Savu, Tiberiu Csik si Zoltan Ritli
La fel ca la primele cinci editii ale turneului, managerul de la CS Viitorul Zalau, Daniel Sabau, a pregatit si in acest an o surpriza pentru iubitorii sportului rege din Zalau. Stadionul Municipal va gazdui in aceasta seara un meci de fotbal intre selectionata parlamentarilor si echipa invitatilor speciali ai turneului. In selectionata parlamentarilor vor fi doar colegi din Camera Deputatilor. Am invitat si colegi din Senat, insa niciunul nu a raspuns pozitiv. Nu dorim sa fie un eveniment care sa aiba o anumita culoare politica, de aceea am invitat colegi de la toate partidele, a afirmat deputatul Lucian Bode, care este si presedintele PDL Salaj.
Acesta a mai spus ca Viitorul Zalau merita un asemenea eveniment, avand in vedere rezultatele obtinute pana in prezent. Ne-am gandit ca acest club merita un asemenea eveniment pentru tot ce a facut de la infiintare pana in prezent. Nu este un eveniment usor de organizat, dar va fi o sansa pentru copiii prezenti la turneu sa vada pe viu fosti jucatori de performanta. Am convingerea ca va fi o reusita si sper ca zalauanii sa vina la meci intr-un numar cat mai mare. Daca in echipa parlamentarilor, din care va face parte si Bode, vor evolua doar deputati, in echipa invitatilor speciali vor evolua nume ca: Zoltan Ritli, Danut Lupu, Marian Savu, Tiberiu Csik, Vasile Jula, Rafael Ciubotariu, Valentin Savadosi si Adrian Anca.
Editia din acest an a Cupei Viitorul se va desfasura in perioada 23 – 26 august si va fi organizata la sase categorii de varsta: 1995, 1997, 1999, 2000, 2001 si 2002. Meciurile vor avea loc pe trei terenuri: Stadionul Municipal din Zalau, Baza Sportiva Viitorul din Hereclean si Stadionul Victoria de langa Unitatea Militara. Si-au anuntat prezenta un numar de 29 de echipe: CS Viitorul Zalau, Scoala de Fotbal Gica Popescu, CFR Cluj, Universitatea Cluj, Ceahlaul Piatra Neamt, Gloria Bistrita, Pandurii Targu Jiu, Scoala de Fotbal Helmuth Duckadam, CSS Vaslui, Noua Generatie Iasi, Liberty Salonta, Unirea Alba-Iulia, FC Bihor, Xela Baia Mare, Kinder Sangeorgiu de Mures, Seso Campia Turzii, Olimpia Satu Mare, LPS Bistrita, CSS Sibiu, Interstar Sibiu, FC Silvania Simleu Silvaniei, Luceafarul Braila, FC Benta Brasov, Il Calcio Satu Mare, Somesul Satu Mare 2010, Junior Satu Mare, CS Primob Sighetul Marmatiei, Barcaul Nusfalau si LPS Satu Mare.
Turneul este organizat de CS Viitorul Zalau, in parteneriat cu Hyundai Zalau, Primaria Zalau, Unitatea Militara Zalau, Primaria Hereclean si cu sprijinul Inspec-toratului Scolar Judetean Salaj, Asociatiei Judetene de Fotbal, Directiei pentru Sport a Judetului Salaj, Politiei Municipiului Zalau, Inspectoratului Judetean de Jandarmi, dar si a unui numar mare de sponsori.