Se reduce raţia de la Primărie?

Se reduce raţia de la Primărie?

În cadrul şedinţei Comitetului Executiv desfăşurată ieri, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, s-au dezbătut o serie de probleme importante din fotbalul românesc, printre care şi cea a echipelor susţinute de primării şi consilii locale. Conducătorii fotbalului românesc au propus ca începând de anul viitor, autorităţile locale să nu mai poată aloca bani pentru salarii, prime şi transferuri. Se vor putea ocupa însă de stadioane, infrastructură, cantonamente, cazare şi masă. În aceste condiţii, cluburilor susţinute de primării şi consilii locale, printre care se află şi FC Zalău, nu le rămâne decât să înceapă să-şi caute sponsori.

Totuşi, preşedintele clubului zălăuan, Ioan Morar, crede că reprezentanţii cluburilor nu vor fi de acord cu acest lucru, având în vedere că majoritatea echipelor din fotbalul românesc primesc bani de la autorităţile locale. Acum a fost doar o propunere, care va trebui votată în Adunarea Generală din luma mai. Mi-e greu să cred însă că reprezentanţii cluburilor vor fi de acord cu acest lucru, fiindcă nu este o chestie benefică pentru fotbalul românesc. Există riscul ca multe cluburi să se desfiinţeze din acestă cauză, iar acest lucru ar afecta şi federaţia, a declarat oficialul zălăuan.

Leave a Comment