Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu Silvaniei a câştigat Cupa Oraşelor

Direcţia Judeţeană de Sport Sălaj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj organizează, după o pauză de trei ani, o nouă ediţie a Cupei Văilor. Competiţia nu s-a putut desfăşura în ultimii ani din cauza restricţiilor impuse de pandemia de Covid-19. Prima etapă este faza zonală, organizată în 11 localităţi din judeţ, iar în 27 mai va avea loc etapa judeţeană, la Zalău, unde vor participa câştigătoarele etapelor pe văi la handbal, volei şi minifotbal. De la atletism vor avea dreptul să participle sportivii clasaţi pe primele două locuri în probele: 60 metri viteză, săritura în lungime, alergare de rezistenţă 800 metri fete şi 1000 metri băieţi şi aruncarea mingii de oină.

Ediţia din acest an, cea cu numărul 52, a debutat marţi, cu Cupa Oraşelor, desfăşurată la Şcoala Gimnazială “Silvania” din Şimleu Silvaniei, unde au participat: Şcoala Gimnazială “Silvania” Şimleu Silvaniei, Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” Jibou, Şcoala Gimnazială “Andrei Mureşanu” Cehu Silvaniei şi Şcoala Gimnazială “Gyulaffy Laszlo” Cehu Silvaniei. La festivitatea de deschidere a evenimentului a participat primarul Şimleului, Mihai Cristian Lazăr, iar  competiţia s-a desfăşurat sub coordonarea şi îndrumarea profesorilor Angela Maria Lipo – director al Şcolii Gimnaziale “Silvania” Şimleu Silvaniei, Dorina Crăciun – vicecampioană naţională la săritura în înălţime, Marius Oniga, Mirela Lazăr şi Barna Krisztian.

După desfăşurarea tuturor competiţiilor şi probelor din atletism, pe primul loc s-a situat Şcoala Gimnazială “Silvania” Şimleu Silvaniei, urmată pe podium de Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” Jibou şi Şcoala Gimnazială “Andrei Mureşanu” Cehu Silvaniei.

Joi a avut loc la Pericei Cupa Văii Crasnei, iar vineri sunt programate etapele pe alte nouă văi.

Peste 3000 de elevi de gimnaziu din 64 de unităţi de învăţământ sunt sunt angrenaţi în această competiţie.

One Thought to “Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu Silvaniei a câştigat Cupa Oraşelor”

  1. […] Direcţia Judeţeană de Sport Sălaj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj organizează, după o pauză de trei ani, o nouă ediţie a Cupei Văilor. Competiţia nu s-a putut desfăşura în ultimii ani din cauza restricţiilor impuse de pandemia de Covid-19. Prima etapă este faza zonală, organizată în 11 localităţi din judeţ, iar în 27 mai va avea loc etapa judeţeană, la Zalău, unde vor participa câştigătoarele etapelor pe văi la handbal, volei şi minifotbal. De la atletism vor avea dreptul să participle sportivii clasaţi pe primele două locuri în probele: 60… Citeste mai mult […]

Leave a Comment