SCM Zalău, victorie la limită în primul amical al iernii

SCM Zalău trebuia să înceapă seria amicalelor din această iarnă în urmă cu o săptămână, în compania celor de la CSO Jibou, dar jocul a fost amânat din cauza terenului de la Jibou, care a devenit aproape impracticabil după ploile din acele zile. Astfel, prima partidă de verificare s-a desfăşurat sâmbătă, la Baza Sportivă Dinamo din Satu Mare, adversară fiind colega de serie, CSM Sighetu Marmaţiei.
Fiind primul joc de verificare, antrenorul Cristian Lupuţ a încercat mai multe trasee de joc, mai ales că peste câteva zile urmează cantonamentul de la Băile Felix şi stabilirea lotului care va pleca în stagiul de pregătire. După o primă repriză fără goluri, SCM Zalău a deschis scorul în partea secundă, în minutul 65, prim Cosmin Meşter, care a apărut în faţa porţii şi a reluat în plasă o centrare de pe partea stângă.
Până în data de 1 februarie, zălăuanii vor continua pregătirea pe plan local, după care vor pleca într-un stagiu de pregătire de zece zile, unde vor susţine şi alte partide de verificare.
Primul meci oficial din acest an este programat în 11 martie, când SCM Zalău va primi vizita formaţiei Gloria Bistriţa-Năsăud, echipă clasată pe primul loc în Seria a X-a, cu 32 de puncte. Formaţia de la poalele Meseşului ocupă locul patru, ultimul care duce în play-off, la egalitate cu ocupanta locului cinci, Lotus Băile Felix.

 

3 Thoughts to “SCM Zalău, victorie la limită în primul amical al iernii”

  1. […] SCM Zalău trebuia să înceapă seria amicalelor din această iarnă în urmă cu o săptămână, în compania celor de la CSO Jibou, dar jocul a fost amânat din cauza terenului de la Jibou, care a devenit aproape impracticabil după ploile din acele zile. Astfel, prima partidă de verificare s-a desfăşurat sâmbătă, la Baza Sportivă Dinamo din Satu Mare, adversară fiind colega de serie, CSM Sighetu Marmaţiei. Fiind primul joc de verificare, antrenorul Cristian Lupuţ a încercat mai multe trasee de joc, mai ales că peste câteva zile urmează cantonamentul de… Citeste mai mult […]

  2. […] SCM Zalău trebuia să înceapă seria amicalelor din această iarnă în urmă cu o săptămână, în compania celor de la CSO Jibou, dar jocul a fost amânat din cauza terenului de la Jibou, care a devenit aproape impracticabil după ploile din acele zile. Astfel, prima partidă de verificare s-a desfăşurat sâmbătă, la Baza Sportivă Dinamo din Satu Mare, adversară fiind colega de serie, CSM Sighetu Marmaţiei. Fiind primul joc de verificare, antrenorul Cristian Lupuţ a încercat mai multe trasee de joc, mai ales că peste câteva zile urmează cantonamentul de…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment