SCM Zalău şi Sportul Şimleu, în faţa primului duel direct al sezonului

La fel ca anul trecut, SCM Zalău şi Sportul Şimleu se vor întâlni, din nou, în Cupa României, de această dată, în faza a II-a, după ce şimleuanii au trecut în prima etapă de Rapid Jibou, câştigătoarea fazei judeţene. Duelul programat miercuri, de la ora 17:30, pe Stadionul „Măgura” din Şimleu Silvaniei se anunţă unul extrem de disputat, ambele echipe dorindu-şi un parcurs cât mai lung în Cupa României.

Anul trecut, cu George Zima la timonă, Sportul Şimleu a eliminat Zalăul la loviturile de departajare, însă tehnicianul orădean va sta miercuri pe banca echipei zălăuane, pe care o conduce din finalul sezonului trecut.

Sportul Şimleu este pregătită în prezent de sătmăreanul Dacian Nastai, care a mai antrenat în trecut la Şimleu Silvaniei, în perioada când echipa evolua în Liga a II-a.

Deşi pare un derby al orgoliilor, duelul dintre SCM Zalău şi Sportul Şimleu nu este considerat astfel şi la nivelul celor două bănci tehnice, ambii antrenori afirmând că nu se pune problema orgoliilor, ci doar a dorinţei de victorie şi a calificării în faza următoare.

„Ne interesează Cupa României şi ne propunem un parcurs cât mai lung în această competiţie, având în vedere că după două, trei victorii ai ocazia să întâlneşti echipe din Liga a II-a. De ce nu, putem să ne gândim chiar la un duel cu o echipă din Liga I. Sper să avem o evoluţie cât mai bună la Şimleu Silvaniei şi să ne calificăm în faza următoare”, a afirmat şi managerul echipei SCM Zalău, Marius Paşca.

76 de echipe se duelează în faza a II-a a competiţiei, 41 de formaţii calificate din prima etapă, plus 35 de echipe din Liga I. În total, au fost programate 38 de meciuri.

One Thought to “SCM Zalău şi Sportul Şimleu, în faţa primului duel direct al sezonului”

  1. Anonim

    Pasca Marius ar trebui sa vadă cum a fost eliminat din cupa și cum a plecat de la SCM Zalău ca antrenor nu deie el declarați fiind ca el ca antrenor și jucător nu a fost la echipe mari și ca manager vom vedea ce va face ca jucător și antrenor am văzut

Leave a Comment