SCM Zalău s-a calificat la barajul de promovare în LIga a II-a

SCM Zalău a obţinut sâmbătă calificarea la barajul de promovare în Liga a II-a, cu o etapă înainte de finalul returului. Formaţia pregătită de Vasile Jula şi Alexandru Pop a învins CSM Satu Mare cu scorul de 2 – 1, toate cele trei goluri fiind marcate în prima parte. Zălăuanii au deschis scorul în minutul 28, prin Valentin Culda, iar la faza următoare, oaspeţii au şi restabilit egalitatea, prin Chitaş. Doar două minute au trecut de la golul egalizator şi Raul Stanciu, căpitanul Zalăului, a înscris pentru 2 – 1, stabilind atât scorul pauzei, cât şi rezultatul final.
În urma acestui succes, formaţia zălăuană acumulează 33 de puncte şi se califică la baraj de pe poziţia secundă. Chiar dacă mai este de disputat o etapă din retur, în care Zalăul va evolua pe terenul celor de la Progresul Şomcuta Mare, echipa condusă de Jula şi Pop nu mai poate pierde locul doi, având un avans de cinci puncte faţă de ocupanta locului trei, CAO Oradea. Minaur Baia Mare continuă să fie lider, cu 36 de puncte, învingând sâmbătă cu scorul de 4 – 2, pe teren propriu, Sportul Şimleu Silvaniei. Maramureşenii au condus cu 2 – 0 după numai şapte minute, prin „dubla” lui Alexandru Pop, iar până la pauză, şimleuanii lui George Zima au redus din handicap prin Gueye Mansour, care a înscris în minutul 40. În minutul 70, Şimleul a restabilit egalitatea, spre surprinderea publicului băimărean, Adelin Neaga marcând pentru 2 – 2 în minutul 70. Gazdele au forţat victoria pe final, iar Andrei Haţiegan (min. 80) şi Vasile Pop (min. 88) au dus, din nou, Minaur la două lungimi avans.
În celelalte partide s-au înregistrat rezultatele: Gloria Bistriţa – CSC Sânmartin 2 – 0, Luceafărul Oradea – Progresul Şomcuta Mare 0 – 3 şi Someşul Dej – CAO Oradea 2 – 0.

2 Thoughts to “SCM Zalău s-a calificat la barajul de promovare în LIga a II-a”

  1. Anonim

    Bravo lor și lui lica jula care e un antrenor valoros profesionist care a arătat ca poate fi realiza ceva ca antrenor bravo lica

  2. Anonim

    Cu cel mai mare buget din serie , te califici amarat de pe locul 2 . Management de amatori

Leave a Comment