Scandal în arbitrajul sălăjean

Cu toate că au trecut şase luni de la alegerea noii conduceri a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Sălaj, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate în arbitrajul sălăjean. Cooptat în programul pentru promovarea tinerelor talente din arbitrajul românesc, zălăuanul Bogdan Puşcaş nu a fost admis la testele fizice susţinute la Cluj la finalul săptămânii trecute, iar Gavril Bârjac, actualul preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri, consideră că principalii vinovaţi sunt Ioan Onicaş, director regional de dezvoltare în cadrul Comisiei Centrale de Arbitri şi Doru Matei, director judeţean de dezvoltare. De cealaltă parte, fostul arbitru susţine că insuccesul lui Bogdan Puşcaş este o consecinţă a modului în care s-au pregătit arbitrii sălăjeni în ultimele luni.

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj, desfăşurate în luna februarie a acestui an, au împărţit fotbalul sălăjean în două tabere: una, din care fac parte apropiaţii şi simpatizanţii actualului preşedinte, Daniel Sabou, iar alta, compusă din amici şi apropiaţi ai fostului arbitru, Ioan Onicaş.
Startul returului din sezonul trecut a fost unul „cu cântec”, aceasta din cauza faptului că arbitrii au complotat împotriva preşedintelui Daniel Sabou, dezamăgiţi probabil de faptul că favoritul lor, Ioan Onicaş, pierduse alegerile.
Lucrurile au început să se îndrepte şi să meargă pe făgaşul normal, iar arbitrii sălăjeni au revenit la sensimente mai bune faţă de noua conducere. Nici Daniel Sabou nu a stat cu mâinile în sân când a fost vorba de cavalerii fluierului din judeţ, preşedintele AJF Sălaj propunând în ultima Adunare Generală Extraordinară mărirea baremurilor pentru toţi arbitrii care activează în campionatele judeţene. Propunerea a fost acceptată de reprezentanţii cluburilor din Ligile a IV-a şi a V-a, dar au cerut în acelaşi timp ca arbitrii să dea dovadă de mai multă seriozitate la meciurile din noul sezon.
Într-un moment în care situaţia părea să revină la normal, un nou caz a stârnit controverse între reprezentanţii arbitrajului din judeţ. În fiecare an, la nivel naţional se derulează un program prin care se promovează tinerele talente din arbitrajul românesc, iar Sălajul a avut posibilitatea să înscrie în acest an doi arbitri şi patru arbitri asistenţi. Bogdan Puşcaş, Ionuţ Păuşan, Sergiu Duma, Flavius Seiche, Alexandru Turian şi Krisztina Szabo sunt cei şase reprezentaţi ai Sălajului, însă numai cinci dintre ei au trecut testele fizice susţinute la finalul săptămânii trecute la Cluj-Napoca. Bogdan Puşcaş nu a fost admis, iar Gabril Bârjac, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri (CJA) Sălaj susţine că principalii vinovaţi sunt Ioan Onicaş, director regional de dezvoltare în cadrul Comisiei Centrale de Arbitri şi Doru Matei, director judeţean de dezvoltare. „Când a avut loc prima testare fizică la nivel local, Bogdan Puşcaş a venit cu o adeverinţă medicală, spunând că are probleme de sănătate. Aceasta, după ce domnii Ioan Onicaş şi Doru Matei le-au atras atenţia arbitrilor că înaintea testărilor fizice şi teoretice de la Cluj vor avea loc alte examinări la nivel local. Cu toate că le-am sugerat celor doi să-l înlocuim pe Bogdan Puşcaş cu un alt arbitru din judeţ, care era pregătit şi din punct de vedere fizic, aceştia mi-au spus că îşi vor asuma deciziile luate în cazul în care unul dintre cei înscrişi nu va fi admis. Mai mult, domnul Ioan Onicaş mi-a spus că lista cu arbitri poate fi schimbată pe parcursul desfăşurării programului, ceea ce este o minciună. Bogdan Puşcaş nu numai că nu a fost admis la testele fizice de la Cluj, ci a avut o prestaţie mai mult decât modestă, iar domnul Ioan Onicaş era conştient că acest arbitru nu va reuşi să treacă testele fizice. Până la urmă, este un eşec pentru arbitrajul sălăjean, iar cei doi trebuie să-şi asume această nereuşită. De ce a fost împinsă de la spate o persoană care la un moment dat a fost propusă pentru a fi exclusă din arbitraj?”, a tunat preşedintele CJA Sălaj.
L-am contactat telefonic pentru a afla punctul de vedere al directorului judeţean de dezvoltare, Doru Matei, însă răspunsul acestuia a fost mai degrabă jenant decât hazliu. „Nu am timp să vă răspund la întrebare, sunt la volan, sunaţi-mă mâine”.
Am primit, totuşi, un răspuns din partea directorului regional de dezvoltare din cadrul CCA, Ioan Onicaş. Fostul arbitru nu se consideră vinovat şi susţine că insuccesul lui Bogdan Puşcaş este o consecinţă a modului în care s-au pregătit arbitrii sălăjeni în ultimele luni. „Din cauza faptului că arbitrii din Liga a IV-a Sălaj nu au beneficiat de o pregătire coordonată în ultimele luni (antrenamentele au fost făcute fără să fie îndrumaţi de un responsabil din cadrul resortului de specialitate de la CJA), jumătate din ei s-au prezentat accidentaţi sau cu probleme medicale la testele preliminare susţinute în ultimele săptămâni, cum a fost şi cazul arbitrilor Ionuţ Păuşan, Bogdan Puşcaş şi Szabo Krisztina. Am primit garanţii din partea lor că vor fi apţi până la susţinerea testelor fizice din 21 august, dar nu toţi au reuşit o recuperare eficientă, cum a fost şi cazul lui Bogdan Puşcaş. Ionuţ Păuşan a reuşit să-şi revină şi a obţinut rezultate foarte bune la testele fizice. Chiar dacă ar mai fi fost arbitri din Sălaj care ar fi putut trece de probele fizice şi teoretice, nu au fost găsiţi acei arbitri care să prezinte garanţii privind experienţa şi capacitatea de a conduce jocuri de Liga a III-a în perioada următoare. Elementul principal al acestui program este proba practică, iar susţinerea testelor fizice şi teoretice reprezintă etape intermediare pentru a ajunge la proba cea mai importantă”, consideră Ioan Onicaş.
Ceilalţi cinci arbitri sălăjeni au trecut trecut testele fizice, iar rezultatul testelor teoretice îl vor afla în zilele următoare.

Alte articole

22 Thoughts to “Scandal în arbitrajul sălăjean”

  1. sorin

    Onicas asta ori ii prost ori ii frustrat.pai ceilalti arbitri nu tot din grupul ala fac parte???aia cum si-au luat testele??asta e vrajeala…cine vrea,munceste si are rezultate,nu trebuie unu cu paru in spate.
    Sluga lui Onicas,Puscas,e un figurat care a primit ce merita.Onicas,lasa-ne cu prostiile tale,ca esti un ciudat….ca ala care tine vaca de coarne si zice ca e suta,asa faci si tu acuma..arunci mizeria la alti 🙂

  2. Ciudatul este Sorin

    Uni isi pun parerea fara sa stie ce este in fenomen… Ca sa PROmovezi un arbitru in programul de talente o spune definitia „trebuie sa fie talentat”. In Salaj in afara de Puscas, Goie, poate mai recent Pausan, (in afara de cei divizionari) nu ar fi in stare sa conduca un joc la liga a 3-a. Asa ca Dle Morar scrie si de performantele actualei comisii CJA si mai ales AJF.

    1. Anonim

      Cred ca ciudat esti tu. te-a pus Onicas sa-l aperi. Mars la escrementul sportul salajean

  3. pt cuplul B&B

    Domnul presedinte, care recunoaste cu nonsalanta ca este doar o „solutie de avarie”, este saracul nevinovat. Il baga la inaintare, unii care se cred smecheri, urmand ca pe viitor sa se finalizeze complotul stabilit inca din luna februarie. CJA este dirijata din umbra, dar din pacate drumul pe care s-a plecat e total gresit. Numarul arbitrilor scade pe zi ce trece, atat numeric cat si valoric (ultimele cursuri de instruire o demonstreaza, la cel de saptamana trecuta fiind prezenti 15 arbitri si 3 observatori !!!). La cursul de arbitri organizat de CJA, s-au prezentat …un aspirant la primul si …patru la al doilea curs ! Cam putini, dar asta spune mult despre viitorul arbitrajului salajean.

  4. arbitru

    Prin acest program, care este condus de cativa ani de Onicas, au fost promovati mai multi arbitri-Almas,Corb,Rosu,Cozorici.Inseamana ca ochiul este format privind arbitri de perspectiva. p.s. – poate sa ne spuna Gavril Barjac ce reusite are in activitatile sale ? E usor sa bati din clanta da tu sa nu fi in stare de nimic

  5. Pt... Anonim

    Vad ca „stai bine” cu lmba romana si cu limbajul de mahala…poate te-a educat Sabau…sau esti un produs al Scolii Viitorul… Oricum esti jalnic… Ce performante a avut Sabau la AJF… Cati din acei „profesionisti” din echipa s-a au redresat fotbalul Salajean? …Ma intreb : Daca Sabau sustinea examenul de observator de joc facea mai mare puncta ca Moga (11 punxte)… Dar vai si amar de AJF SALAJ….

    1. aaa

      mai fraiere,cum sa spui ceva de rau de Moga?tot respectul pentru corectitudinea si munca depusa de acest om.de cate ori merg la ajf cu o problema la echipa,il gasesc acolo…ca e 7 dimineata sau e 2.tu esti un zambuc mic si prost.stai linistit,ca sabau a reusit mai multe in 6 luni decat sti tu.

  6. Pt... Mrs. Morar

    Intrebare…. Cand atu facu un articol despre nivelul fotbalului Salajean, comparativ cu cel al aarbitrajului Salajean?… Iar arbitri divizionari nu au fost promovati de Dl. Sabau sau cuplu B&B…

  7. arbitru

    M-am lamurit si io de marele Onicas si de corectitudinea lui.de ce a trimis un arbitru care nu e in stare sa alerge in program…erau alti care ar fi meritat.Dar asa se intampla cand esti sluga lui….ceilalti sunt la etc.cica din cauza pregatiri cja s-a rupt Puscas…:-).asta chiar e buna.recunoaste Onicas$ tata ca ai gresit si taci.
    si consider ca sunt alti care merita laudati,nu datorita lui Onicas$ apar arbitri astia….lui ii place sa fie pupat in fund si laudat.

  8. aaa

    slugile lui onicas stau noaptea disperati sa comenteze :-))).oare au textele pregatite?cine zice ca baiatu asta nu poate fi arbitru…ideea e ca acuma nu trebuia fortat un cadavru si trimis unu care merita.si cand vad ce scuze gaseste onicas asta…nu stiu ccand o sa il aud ca spune ca a gresit.
    el e perfect si are mereu dreptate…rusine onicas

  9. Anonim

    slugile lui Onicas e multi

    1. aaa

      atunci sunteti toti prosti si ciudati ca el 🙂

  10. arbitru

    domnul onicas a gresit.eu am auzit mai multi arbitri ca sunt foarte dezamagiti de toata povestea asta…puscas nu a fost cred la nici una sedinta sau antrenament,cum sa spui ca sa accidentat datorita nu stiu cui.pe mine nu ma intereseaza de nu stiu ce au alti de demonstrat,dar nu cred ca domnu onicas e asa corect cum credeam…si nu lam vazut acolo intre noi cand am avut nevoie.singurul care munceste pentru noi si ne ajuta,este altcineva…da nu ii onicas,sau tuniogi sau unimatan.

  11. Celui ce are limbaj de "educat"...

    observ ca trebuie sa te intorci la gradinita si sa inveti bunele maniere…., Cat despre Moga n-am spus nimic rau… am constatat ca la examenul pt observator de joc a facut doar 11 puncte din 30, iar limita de promovare era un punctaj de minim 21…cat despre munca lui il apreciez ca munceste si doreste sa munceasca, dar poate alti aceeasi munca o faceau in 2 ore nu de „dimineata pana seara”. Iar despre slugi care stau noaptea, am observat ca ai stat si comentat mai mult… sa intreb si eu: Te-a pus Sabau?… Il apreciez si eu ce a facut pana la un moment dat pentru Viitorul, dar acum cand nu mai vinde nimic si nu are rezultate decat daca face blaturi si la juniori (vezi ultimele rezultate dintre Viitorul si Sportul Simleu din returul trecut 2014 -2015 la Jun. C si D), intrebam daca a facut ceva pt fotbalul salajean (vre-un proiect de redresare, etc)… Dar din anumite discutii toata treaba asta cu AJF este sa ajunga observator de joc, iar ca atare eram curios daca sustinea examenul pt obs. de joc daca facea mai mare punctaj decat Moga (iti spun eu e varza la regulamente), numai ca FRF pe presedinti de AJF ii promoveaza din oficiu…

  12. Pt arbitru "Unguras"

    in primul rand ar trebui sa te pui la punct cu exprimarea, iar pe urma sa vezi si sa comentezi cine munceste… Constatare… pana s-a ocupat de CJA Dl Timoc au fost arbitri, inclusiv care sa se implice, dar cum pe cel care-l amintesti ca munceste si acuma, iti spun eu ca daca i se punea conditia ca trebuie sa-si mance de sub unghii, o facea numai sa ajunga sau sa ramana la carma CJA…iar din cate observ ar trebui sa mai astepti ca sa poti comenta, sa te informezi mai bine…

  13. CJA

    Nu este nici un scandal in arbitraj pe aceasta tema. Doru Matei, responsabilul pe Salaj cu programul de talente avea de ales intre doua variante, Bogdan Puscas si Gabriel Birac (nimeni altul decat….fiul presedintelui Gavril Birjac !!!). Neselectionarea ,,fiului” a starnit o ,,furtuna in pahar”. Cei care cunosc fenomenul fotbalistic au o parere clara privind valoarea si diferenta dintre cei doi arbitri. Restul este numai CAN-CAN.

  14. CJA

    Adevaratele probleme ale Comisiei ,,condusa” de Gavril Birjac sunt cu totul altele. Incepe campionatul de curand si la liga V, nu s-a facut instruirea cu arbitri si observatorii, nu exista arbitri nici macar numeric (dar valoric ?) fata de numarul echipelor din campionat. Nu exista comisii de specialitate (si nici oameni competenti) pentru pregatirea celor care au mai ramas. Unii dintre observatori (vezi cazurile Lucaciu si Costin) au plecat deja in alte judete iar in astfel de conditii e posibil sa plece si arbitri. PS – Solutia: sa se cloneze rasa B(â,i)rjac si sa arbitreze ei toate jocurile. Rusine, pentru situatia in care ati adus arbitrajul salajean!

  15. Onicas este cancerul…..peste tot! Nerusinat fara echivoc!

  16. Anonim

    Nu amesteca numele lui nea Moga cu problemele de arbitraj.Cand ma duc la AJF Salaj am siguranta ca vin de la multi km si rezolv.Fa matale lucru in 2 ore ce este si nu uita ca sunt destule echipe si multe cazuri.Rusine si sa va deie domnu pari in ochi la cei care comentati aiurea.Dumnezeu e sus si fiti siguri de pedeapsa ori voi ori neamurile voste la cei ce mint.E plina tara asta de nemernici.

  17. Anonim

    Numele se stiu care induc in eroare mas media e Sportu Salajan si calin one,ionica onicas cu tot minifotbalu si facebookurile confiscate de familia lor,oamenii de casa costinas si goe,batatorii de covoare mate observatoru si lucaciu si costin si georgescu.mai e corb simi fara mama fara tata da cu bani si altii.lucaciu sa mutat la cluj ca na putut promova pruncu si fata cu toate pilele lui.mai sunt ceva delegati si jucatori ce dau raportu dupa meciuri la onicas calin sa scrie declaratii.mai sunt latratori…Spune Morar sa stim cine-s…

    1. MIHAI LUCACIU

      Asa ca pseudonimul o sa ramai… un Anonim… Lucaciu s-a mutat la Cluj fiindca nu merita sa cheltuie timp pentru astfel de comisii… Si ca fapt divers ficamea s-a lasat de arbtraj, iar fiul meu nu are decat 15 ani… daca ai cunoaste regulamentele ai observa ca doar de la 18 ani poate promova in loturile superioare, deci mai are… Si ca sa mai stii este junior republican la CFR, mai doresti altceva D-le Anonim?…vezi-ti de sarcinile pe care le ai si mai sapa…

  18. Leontin Moga-secretar AJF SALAJ-

    Ma bucur mult ca articolul a starnit interesul cititorilor,semn ca va intereseaza fenomenul.Am participat la concurs la Bucuresti,cu bibliografie pt obs meci din ROAF,Legea 4 compl.cu 12 si RD,afisat cu 240h inainte,vorbesc in acesti termeni pt cei care practica.Din 76 prezenti-a se vedea sit -eu FRF ,6 fiind si salariati FRF au promovat,70 nu.Din fiecare au fost 10 intrebari,doar din ROAF pe sarcini obs,restul doar sanctiuni exprimate in cifre.Amenzi adica,ceea ce nu obs le propune.In fine,e ok,activitatea merge la AJF SALAJ,pe aceasta cale intentionez ,,Ziua Portilor Deschise,, cei interesati ma pot contacta la telef 0747957968 fix0260613198.Asta ca sa vada ceea ce se face,transparent,ceea ce e in folosul fotbalului salajan.Daca am ajuns aici,nu ma intereseaza religia,etnia,politica,optiunile amicale ale unor delegati cu fosti sau actuali din marea familie a Salajului fotbalistic.Ma ocup doar de p-arte de organizare tehnica a AJF Salaj,nu partea de senzatii,can can,etc.O zi buna,s-auzim de bine,va astept la AJF SALAJ,Salut!Am de lucru.

Leave a Comment