Săptămână „de foc” pentru campioana Remat

Formaţia zălăuană va susţine în această seară al doilea meci în Liga Campionilor, iar sâmbătă şi duminică va evolua pe teren propriu, în faţa echipei CSM Agronomia Bucureşti
Misiune extrem de dificlă în această seară pentru voleibaliştii de la Remat Zalău. Formaţia de la poalele Meseşului va susţine al doilea meci din Liga Campionilor, în deplasare, în faţa polonezilor de la Asseco Resovia Rzeszow. Campioana Poloniei a evoluat în sezonul trecut în Cupa CEV, ajungând până în finala competiţiei, unde a fost învinsă de Dinamo Moscova, iar acuma pare una dintre favorite la câştigarea primului loc în Grupa G, alături de italienii de la Lannuti Cuneo. Titlul de campioană în Polonia l-a câştigat după ce a învins în finală PGE SKRA Belchatow, finalista ediţiei trecute a Ligii Campionilor.
Fost jucător la Resovia, antrenorul Rematului, polonezul Mariusz Sordyl, spune că „în primul rând este foarte entuziasmant să joci într-o asemenea arenă internaţională, cum este cea unde evoluează Resovia şi să fii privit de nişte suporteri polonezi, pentru care voleiul înseamnă foarte mult. Pentru noi fiecare meci din Champions League este o mare provocare şi o exprienţă unică. sperăm să obţinem cât mai mult de la acest meci, deşi e va fi foarte greu”.
Conştient de calitatea voleiului polonez şi de valoarea adversarului, libero-ul Adrian Feher spune că „un set în faţa unei astfel de echipe ar fi cât două victorii în campionatul românesc. Suntem într-o situaţie foarte dificilă şi cu moralul la pământ. E greu să le promiţi oamenilor în acest moment că vei face un joc bun, dacă nu obţi şi un rezultat favorabil. Având în vedere situaţia actuală a echipei e greu să mai emitem pretenţii în Liga Campionilor, astfel că trebuie să ne gândim şi să abordăm cu maximă seriozitate meciurile de la finalul săptămânii, cu CSM Bucureşti, când sperăm să obţinem primele două victorii. Vom trata meciul cu Resovia cu seriozitate şi vom încerca să obţinem maxim din ceea ce se poate, însă este clar că va fi foarte dificil”.
Adversarii Rematului din această seară nu subestimează campioana României, chiar dacă, sunt conştienţi că diferenţa de valoare este destul de mare. „Mereu spun că în Liga Campionilor nu poţi subestima nicio echipă. Rematul nu are nimic de pierdut şi va juca fără presiune. Pot spune că jocurile împotriva unor astfel de echipe sunt dificile, pentru că adversarul riscă mult şi poate juca relaxat. Sunt sigur însă că vom fi foarte concentraţi la ora meciului, mai ales că vom avea publicul de partea noastră”, spune extrema Aleh Akhrem.
Partida dintre Asseco Resovia Rzeszow şi Remat Zalău este programată la ora 21:30 (ora României) şi va fi oficiată de finlandezul Huhtaniska Ahti şi suedezul Almkvist Hans. După partida din această seară, pentru formaţia zălăuană urmează două partide în decurs de doar două zile. Remat Zalău va întâlni sâmbătă, de la ora 18, pe teren propriu, CSM Bucureşti, iar duminică, de la ora 17, cu aceaşi echipă, în Cupa României.
Asseco Resovia Rzeszow: ridicători – Maciej Dobrowolski, Lukas Tichacek; falşi – Bartman Zbigniew, Schops Jochen; centri – Lukasz Perlowski, Grzegorz Kosok, Grzyb Wojciech; extreme – Paul Lotman, Aleh Akhrem, Rafal Buszek, Nikola Kovacevic, Palka Szymon, libero – Wos Jakub şi Ignaczak Krzysztof. Antrenori: Andrzej Kowal (principal), Marcin Ogonowski (secund)
Remat Zalău: ridicător – Andrei Stoian; universali – Nagy Peter şi Şerban Paşcan; centri – Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Fabian Birău; extreme – Robinson “Bob” Dvoranen, Silmar Antonio “Pia” de Almeida, Vlad Tebieş, Mihai Mărieş; libero – Adrian Feher. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal), Ovidiu Macarie (secund).

Marius Morar

Leave a Comment