Sălajul va avea cinci jucători în Liga I

Vlad Morar, Bogdan Unguruşan, Liviu Antal, Cătălin Chiş şi, din această vară, Gabriel Vaşvari sunt sălăjenii care vor reprezenta judeţul la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc

De Sălaj se va auzi în Liga I şi în sezonul viitor, judeţul nostru urmând să aibă chiar cinci jucători în primul eşalon fotbalistic al ţării, după ce FC Botoşani, echipă la care evoluează zălăuanul Gabriel Vaşvari, a promovat din Liga a II-a la finalul sezonului trecut.
Vaşvari a fost al doilea golgeter al formaţiei botoşenene în sezonul trecut, fiind considerat cel mai constant jucător din lotul echipei. „Sper într-o evoluţie cât mai bună şi la Liga I, am ajuns în sfârşit unde ne-am dorit de când am început fotbalul şi sper să am evoluţii la fel de bun şi la Liga I. A fost un sezon perfect, mai ales returul, 10 meciuri, nouă victorii şi un egal, cred că nimeni nu visa la un asemenea parcurs, dar noi am muncit foarte mult, am ştiut că avem puterea de a se obţine aceste victorii şi ne-am îndeplinit obiectivul. Anul acesta chiar am crezut că o să promovăm fiindcă s-a dorit cu adevărat, am muncit foarte mult, ne-am pregătit foarte bine”, avea să declare, la scurt timp după promovare, zălăuanul Gabriel Vaşvari.
Mijlocaşul zălăuan a efectuat un prim cantonament cu FC Botoşani, la Câmpulung Muscel, urmând ca marţi să plece într-un nou stagiu de pregătire, în Republica Moldova.
Şimleuanul Liviu Antal a început pregătirile sub comanda unui nou antrenor, Ilie Stan, după ce FC Vaslui nu a terminat pe un loc ce să-i permită să evolueze în cupele europene. Vasluienii se află în stagiu de pregătire în Austria, cantonament ce se va încheia abia în 19 iulie.
Vlad Morar, atacantul de 19 ani de la Petrolul, a câştigat Cupa României cu formaţia petrolistă la finalul sezonului trecut şi s-a clasat pe locul trei. Lotul pregătit de Cosmin contra s-a reunit de mai bine de două săptămâni, aflându-se în această perioadă în cantonament la Maribor (Slovenia).
Bogdan Unguruşan va avea ocazia să evolueze în sezonul viitor, în premieră în Europa League, după ce formaţia sa, Pandurii Târgu Jiu, a devenit vicecampioană naţională. După un prim cantonament efectuat la Cisnădie, gruparea antrenată de Cristian Pustai va susţine un nou stagiu de pregătire, la Pressbaum (Austria).
Claudiu Chiş completează lista celor cinci sălăjeni din Liga I, însă sezonul trecut a fost unul de coşmar pentru zălăuanul din echipa Ceahlăului. Acesta nu a mai jucat într-un meci oficial din luna august a anului trecut, după ce a suferit o accidentare gravă, iar recuperarea a decur foarte greu. Revenit la antrenamente, în data de 17 iunie, mijlocaşul echipei nemţene va pleca cu Ceahlăul în cantonament în Slovenia. Şi Chiş are un nou antrenor din această vară, după ce Costel Enache a fost înlocuit cu Vasile Miriuţă.

Leave a Comment