Sălăjeanul Vlad Morar, golgeterul primei ligi din Grecia

Vlad Morar, atacantul originar din comuna Crişeni, a devenit golgeterul primei ligi din Grecia după reuşita din ultimul meci, când a înscris unicul gol pentru formaţia la care evoluează, Panetolikos, în egalul cu cei de la Xanthi. Morar a profitat de o eroare a portarului sârb, Zivko Zivkovic şi a înscris în minutul 21 golul prin care a urcat pe primul loc în topul celor mai buni marcatori din campionatul grec.

Golul egalizator al gazdelor a venit cu două minute înainte de finalul primei părţi, Erik Jendrisek transformând un penalty.

Morar traversează o perioadă foarte bună, etapa trecută reuşind o „dublă” în victoria cu 2 – 1 împotriva celor de la OFI Creta.

Fotbalistul sălăjean s-a transferat în vara anului trecut la formaţia Panetolikos, semnând un contract valabil pe o perioadă de trei sezoane.

În România, Morar a mai evoluat la Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti, Rapid Bucureşti, ASA Târgu Mureş şi Viitorul Constanţa, iar în străinătate, la Beitar Ierusalim.

Leave a Comment