Sălăjeanul Marius Mascovits începe seria turneelor de volei pe plajă

Originar din comuna Crişeni, multiplul campion naţional la volei pe plajă va face cuplu în acest an, în premieră, cu fostul centru al echipei Remat Zalău, Andrei Laza

Devenit multiplu campion naţional la volei pe plajă, sălăjeanul Marius Mascovits va participa şi în acest an atât la turneele organizate în cadrul Circuitului Naţional de volei pe plajă, cât şi la Campionatul Naţional, programat la începutul lunii august, la Mamai. Mascovits va avea un nou partener în acest an, urmând să evolueze alături de Andrei Laza, fostul centru al echipei Remat Zalău. Primul turneu la care vor participa cei doi este programat la finalul acestei săptămâni, la Cluj, iar celelalte două turnee vor avea loc la Oradea şi Sibiu. „Nu avem stabilit niciun obiectiv la turneele din acest an, însă, suntem pregătiţi şi sperăm să facem o figură cât mai bună”, ne-a declarat campionul naţional.
Cel mai aşteptat turneu este cel programat la începutul lunii august, la Mamaia, Campionatul Naţional, unde Sălajul l-a avut ca reprezentant în sezonul trecut şi pe Cristian Pop, fostul universal al ehipei Phoenix Şimleu Silvaniei. Din păcate, voleibalistul zălăuan este nevoit să pună punct sportului de performanţă, din cauza unei accidentări suferite vara trecută, în timpul unui turneu amical organizat de Volei Municipal Zalău.
Ediţia de anul trecut a Campionatului Naţional de volei pe plajă a avut loc la Oradea, cuplul format din Marius Mascovits şi Moisa Abrudan clasându-se pe locul trei.

Leave a Comment