Sălăjeanul Mario Tout a câştigat „Cupa Hagi-Danone” cu Academia „U” Luceafărul Cluj

Viitorul sună bine pentru sălăjeanul Mario Tout. De altfel, tănărul originar din comuna Chieşd s-a evidenţiat tocmai la Viitorul Zalău, club de la care s-a transferat în luna februarie a acestui an.

Mario Tout a fost curtat încă de anul trecut de clubul la care evoluează în prezent, Academia „U” Luceafărul Cluj, iar din vara anului trecut a primit acceptul managerului de la Viitorul, Daniel Sabou, de a participa la câteva turnee alături de noul său club. Mario a fost la un turneu în Dubai, apoi în Barcelona, unde a ocupat locul doi cu Universitatea, iar acum a venit şi rezultatul cel mare – locul I la „Cupa Hagi-Danone”.

Faza finală a ediţiei din acest an a avut loc săptămâna trecută, la Constanţa, iar echipa clujeană a învins în finală New Star Bucureşti, cu scorul de 5 – 3 după loviturile de departajare. Cele două echipe s-au mai întâlnit şi în faza grupelor, echipa sălăjeanului Mario Tout impunându-se cu 1 – 0.

„Plecarea la Cluj a fost foarte grea pentru noi, dar are parte de condiţii foarte bune şi a fost primit cu multă căldură atât de antrenori, cât şi de colegi. Şi-a dorit enorm să ajungă la un club cunoscut de copii şi juniori. Iubeşte foarte mult fotbalul. A luat tricoul cu numărul 8. A zis că dacă-l răstoarnă e infinit – atât de mult iubeşte el fotbalul”, ne-a explicat mama tânărului fotbalist.

Peste 3.000 de copii participă, anual, la „Cupa Hagi-Danone”. Sloganul competiției – “Crede în visul tău!” – le-a dat aripi multor puști. Au fost mici, dar s-au făcut mari: 20 de participanți la edițiile acestei cupe au făcut parte din lotul României în actualele preliminarii ale Campionatului European de tineret Under 21! Au pus umărul la calificarea „tricolorilor” la Europeanul din Italia şi San Marino: Andrei Ionuț Radu, Ianis Hagi, Dennis Man, Olimpiu Moruțan, Florinel Coman, Răzvan Oaidă, Vlad Dragomir, Ricardo Grigore, Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu, Dragoș Nedelcu, Alexandru Mățan, Alexandru Cicâldău, Vladimir Screciu, Marco Dulca, Arpad Tordai, Carlo Casap, Mihai Dobre, Marius Chelaru și Alexandru Tudorie.

Sălăjeanul va participa cu Academia Luceafărul „U” Cluj la Mondialul Danone de la Barcelona.

Mario Tout este elev în clasa a V-a la Liceul de Informatică „Tiberiu Popovici” din Cluj-Napoca.

 

 

 

Leave a Comment