Primită pentru a doua oară consecutiv la masa bogaţilor, campioana României la volei masculin, Remat Zalău, ar putea să susţină în acest an meciurile din Liga Campionilor într-o altă sală decât cea din Zalău, cel puţin după cum susţine conducerea clubului. Acesta, deoarece încă nu ştie dacă vor avea loc în această vară lucrări de reabilitare a Sălii Sporturilor sau, în cazul în care vor avea loc, nu se ştie dacă vor fi finalizate la timp.
Primăria Municipiului Zalău a realizat anul trecut lucrări de renovare a spaţiilor interioare, dar şi lucrări la acoperiş. Au fost renovate următoarele spaţii: vestiarele echipelor incluzând şi spaţiile de la duşuri, holurile de acces, grupuri sociale, vestiarul arbitrilor, cabinet medical, grup de recuperare, sală protocol şi birou administrativ. Lucrările au fost făcute de firma SC Clio SRL Zalău, valoarea totală fiind de 69.998 de lei. Acoperişul a fost făcut de firma SC Lotus SA, valoarea totală fiind de 36.977,56 de lei.
Tot în 2010, după finalizarea lucrărilor, Primăria Municipiului Zalău, a început demersurile pentru includerea Sălii Sporturilor în lista Ministerului Dezvoltării în vederea reabilitării acesteia, costul lucrărilor urmând să fie suportat de Compania Naţională de Investiţii (CNI). În acest sens, au fost elaborate Studiul de Fezabilitate şi Proiectul Tehnic Reabilitarea Sălii Sporturilor din Municipiul Zalău. Urmează ca anunţul de licitaţie a lucrărilor la acest obiectiv de investiţii să fie postat de către CNI pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, în vederea desemnării firmei care va executa lucrările.