Rezultate modeste pentru atletii zalauani

Stadionul Iolanda Balas Soter din Bucuresti a gazduit la finalul saptamanii trecute Campionatele Nationale Scolare de atletism, la care au fost prezenti si sportivi de la Liceul cu Program Sportiv Avram Iancu Zalau si Clubul Sportiv Scolar Zalau. Din pacate, rezultatele nu au fost tocmai conform asteptarilor antrenorilor, cele mai bune rezultate fiind locurile sapte ocupate de Razvan Pop, in proba de 3.000 de metri, si Balint Beata, in proba de sulita (600 g), ambii fiind elevi la LPS Avram Iancu Zalau. Si Farcas Sergiu, tot de la LPS Avram Iancu a avut o evolutie modesta in proba de 3.000 de metri, terminand cursa abia pe locul 15. In proba de 800 de metri, Cristian Somai (LPS Avram Iancu Zalau) s-a clasat pe locul 20. In aceeasi proba, dar la feminin, Anca Temes (LPS Avram Iancu Zalau) s-a clasat pe pozitia a 13-a, in timp ce Ioana Dan, sportiva legitimata la CSS Zalau, a fost nevoita sa abandoneze cursa de 3.000 de metri. La Campionatele Nationale Scolare de la Bucuresti au fost prezenti 562 de atleti, din care 176 de fete si 386 de baieti.

Leave a Comment