Retrospectiva sportivă sălăjeană 2012 (I)

Pe parcursul a patru episoade, vă vom prezenta retrospectiva sportivă a anului 2012, pe baza articolelor apărute în cotidianul „Magazin Sălăjean”. În prima parte vă prezentăm cele mai importante evenimente din lunile ianuarie – martie.

Ianuarie
Anul începe cu o veste foarte bună pentru handbalista cu dublă legitimare la CSS Zalău – HC Zalău, Andrada Pop, aceasta fiind convocată, în premieră, la lotul naţional de tineret. Campioana Remat Zalău face primele două transferuri ale anului, grecii Athanasios Terzis şi Michalis Sarikeisoglou. La fel ca în acest an, HC Zalău susţine la începutul lui 2012 două partide de verificare împotriva formaţiei HCM Baia Mare, ambele fiind câştigate de zălăuance, 42 – 25 şi 39 – 28. Instructorul de la CS Terra Kid Zalău, Călin Marincaş, participă la un stagiu de pregătire al instructorilor şi antrenorilor de karate, stagiu desfăşurat la Covasna. Intrat în ultimele şase luni de contract la fosta campioană, Oţelul Galaţi, fotbalistul şimleuan, Liviu Antal, îşi prelungeşte înţelegerea cu clubul gălăţean pentru o perioadă de încă un an. Mijlocaşul echipei FC Zalău, Raul Stanciu, este implicat într-un scandal la discoteca din comuna Treznea. Gabriel Crăciun nu mai este dorit la FC Zalău, chiar dacă mai avea contract până în vara anului 2012. Remat Zalău pierde primul meci oficial al anului, 0 – 3 în faţa ruşilor de la Zenit Kazan, într-un meci din cadrul grupelor Ligii Campionilor. Grupa de juniori născuţi în 1993 de la CS Barcău Nuşfalău participă la un turneu amical de fotbal în sală, Cupa „Sport Mania”, organizat la Satu Mare, terminând competiţia pe primul loc. Autorităţile locale şi judeţene anunţă sumele care urmează să le aloce echipelor de handbal şi volei. HC Zalău primeşte 19 miliarde de lei vechi din partea Consiliului Judeţean, iar Remat Zalău beneficiază de 12 miliarde de lei vechi din partea Consiliului Local. HC Zalău termină la egalitate, 26 – 26 meciul susţinut în deplasare, cu CSM Bucureşti, iar Remat Zalău se impune cu 3 – 0, pe teren propriu, în faţa celor de la CSU Galaţi. Tenismena legitimată la CSM Zalău, Kiraly Iris, câştigă medalia de bronz la Campionatul Naţional de tenis de câmp. Fotbalistul născut în comuna Crişeni, Vlad Morar, actualmente la Petrolul Ploieşti, este convocat în premieră la lotul naţional de tineret al României. Consiliul Consultativ al tinerilor din Sălaj organizează Cupa Anului Nou la minifotbal, competiţie câştigată de Euro Glia Nuşfalău. Rematul câştigă cu 3 – 0 ultimul meci din grupele Ligii Campionilor, 3 – 0 cu belgienii de la Euphony Asse Lennik şi obţine calificarea în sferturile Cupei CEV. Echipa managerului Gheorghe Tadici urcă pe locul secund în Liga Naţională, după ce se impune cu 29 – 21 în faţa formaţiei ASC Corona Braşov. FC Zalău pierde cu scorul de 8 – 1 primul amical al anului, susţinut împotriva echipei din Liga a II-a, Luceafărul Oradea. Karateka de la CS Dani-San Zalău şi CS Omega Şimleu Silvaniei participă la un stagiu de pregătire organizat la Marghita. Tragedie în lumea artelor marţiale. S-a sinucis orădeanul Pavel Vancea, antrenorul sportivului de la CS Terra Kid Zalău, Călin Marincaş. HC Zalău obţine o victorie la scor, 25 – 15 pe terenul celor de la SCM Craiova, în ciuda faptului că suporterii zălăuani au avut parte de un tratament total neadecvat din partea preşedintelui clubului oltean, Nicu Stoian.

Februarie
Jucătorul clubului Viitorul Zalău, Răzvan Moisi, se transferă la Liberty Salonta. Remat Zalău pierde cu scorul de 1 – 3 meciul din din sferturile Cupei CEV, în faţa italienilor de la Acqua Paradiso Monza. Prima înfrângere a anului pentru HC Zalău, care este învinsă cu 24 – 25, pe teren propriu, de HC Dunărea Brăila, după un meci în care zălăuanii au contestat în mod vehement arbitrajul. FC Zalău pierde şi al doilea amical, 1 – 5, în faţa echipei FCM Universitar Baia Mare. Meci cu scântei la Dej, unde Rematul se impune cu 3 – 1 în faţa Unirii din localitate. Consilierii locali din Şimleu Silvaniei alocă 300.000 de lei pentru echipa de volei, Phoenix. Viitorul Zalău câştigă ediţia a II-a a Cupei Barcăului, turneu de fotbal în sală. HC Zalău nu s-a intimidat la Deva de circul făcut de preşedintele Marian Munteanu şi s-a impus cu 22 – 15. După opt ani în care a activat la Clubul Sportiv Şcolar Zalău, atletul Dan Mirşidan s-a transferat la Clubul Sportiv Municipal Suceava. HC Zalău obţinea calificarea în sferturile Cupei EHF, după ce câştigă ambele meciuri de pe teren propriu cu CSM Bucureşti. Rematul spune „adio” Cupei CEV, după ce pierde şi returul din cadrul sferturilor de finală, în faţa formaţiei italiene, Acqua Paradiso Monza. Oboseala acumulată în urma deplasării efectuate în Italia îşi spune cuvântul în dery-ul cu Tomis Constanţa, de la malul mării, pierdut cu 0 – 3 de formaţia zălăuană. FC Zalău obţine primele victorii în amicale: 1 – 0 cu Arieşul Turda şi 3 – 1 cu Inter Cizer. Viitorul Zalău se clasează pe locul patru la Cupa „Adrian Şomlea” de la Turda. În cadrul celui de-al patrulea turneu al Campionatului Naţional de handbal – junioare III, elevele antrenate de Dan Pavel obţin o singură victorie din cinci partide susţinute. Juniorii republicani de la Luceafărul Bălan efectuează un stagiu de pregătire la Ocna Şugatag. Secţia de box feminin de la CSM Zalău se umple, din nou, de medalii, după Campionatul Naţional de la Buzău, toate cele 16 sportive zălăuane având asigurată câte o medalie prin simpla tragere la sorţi. Evoluţie modestă pentru HC Zalău, în partida de pe teren propriu cu CSM Ploieşti, încheiată cu scorul de 22 – 22. Remat Zalău câştigă cu 3 – 0 meciul de la Craiova. FC Zalău pierde al patrulea amical din perioada de pregătire, 3 – 4 cu Universitatea II Cluj. Se amână returul Ligii a III-a la fotbal. Atleţii de la LPS „Avram Iancu” Zalău au o evoluţie modestă la Campionatul Naţional. Fotbalistul şimleuan din Liga I, Liviu Antal, îşi înfiinţează o şcoală de fotbal care-i poartă numele, la Cluj. Echipa de volei feminin – junioare, de la LPS „Avram Iancu” Zalău, obţine, cu noroc, calificarea la turneul semifinal. Viitorul Zalău se clasează pe locul trei la Cupa Juniorului 2002. Campioana Remat rămâne în fotoliul de lider după victoria de pe teren propriu, 3 – 1 cu Explorări Baia Mare. Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române Handbal îl amendează pe preşedintele Devei, Marian Munteanu, după „show-ul” făcut de acesta în partida cu HC Zalău. Aruncătorul de greutate, George Guşet, se clasează pe locul patru la Campionatul Naţional de atletism. Clasări modeste pentru FC Zalău şi Sportul Şimleu la Cupa Juniorului de la Satu Mare, rezervată juniorilor născuţi în 2003. Sportiva de la CSM Zalău, Ştefana Paşca, este aproape de o medalie la Campionatul Naţional de tenis de masă, rezervat juniorilor III.

Martie
Campioana judeţeană Meseşul Treznea schimbă antrenorul, locul lui Nicolae Şandor fiind luat de Călin Pop. Junioarele antrenate de Elena Tadici obţin un punct serios în duelul cu LPS Bistriţa, 28 – 28. Returul din Ligile a II-a şi a III-a a fost amânat din nou de Federaţia Română de Fotbal. HC Zalău câştigă cu 27 – 24 prima manşă din cadrul sferturilor de finală ale Cupei EHF, în faţa formaţiei franceze, HBC Nimes. Remat Zalău câştigă cu 3 – 0 meciul cu CSM bucureşti şi termină pe primul loc sezonul regulat al Diviziei A1. Andrada Vincze obţine prima medalie de bronz la senioare, la Campionatul Naţional de la Buzău. Jibouanca Paula Radu devine campioană naţională la karate shotokan. HC Zalău s-a impus la limită în dery-ul cu Oţelul Galaţi, scor 25 – 24. Sportul Şimleu s-a clasat pe locul trei la Cupa Kinder, turneu de fotbal rezervat copiilor născuţi în 2000 şi organizat la Satu Mare. Victorie în ultimul amical pentru FC Zalău, 3 – 1 cu Unirea Dej. Rematul obţine calificarea în semifinalele Diviziei A1 la volei, după ce câştigă cu 3 – 0 ambele partide în faţa Craiovei. Meseşul Treznea a câştigat Cupa AJF la minifotbal. Viitorul Zalău renunţă la grupele de juniori republicani. Nemulţumit de felul în care era remunerat la FC Zalău, zălăuanul Radu Neicu alege să plece la muncă în Italia. Pugilistul zălăuan, Adrian Popuţea, obţine pentru a patra oară în carieră medalia de bronz la Campionatul Naţional. Junioarele I de la CSS Zalău obţin calificarea la turneul semifinal. Luptătorii zălăuani au o evoluţie bună la ediţia a III-a a Memorialul „Bălănean Chelement”. Zălăuanca Nneka Onyejekwe câştiga Cupa Elveţiei la volei feminin, cu formaţia sa de club, Volero. CSS Zalău s-a calificat la turneul final al Campionatului Naţional de juniori I, la volei masculin. Jandarmul Dan Chiş a obţinut două medalii la Campionatul Naţional de karate al MAI. Raul Crecan obţine unul dintre cele mai bune rezultate ale anului, medalie de argint la Campionatul Naţional de cros. Nemulţumit de atenţia pe care i-o acordă autorităţile locale, pilotul zălăuan, Bogdan Mihalache, se transferă la un club din judeţul Timiş. FC Zalău pierde la scor, 0 – 4 partida susţinută în deplasare, la Olimpia Satu Mare. Preşedintele clubului FC Zalău, Ioan Morar, sare la gâtul Federaţiei Române de Fotbal: „Până vor fi aceşti trei oameni la conducerea FRF, Mircea Sandu, Kassa şi Dragomir, nu vom avea fotbal de calitate în România”. Atletul pregătit de Nelian Ianchiş, Raul Crecan, obţine primul titlu naţional din carieră. Campioana Remat Zalău se califică în finala Diviziei A1 la volei masculin, după ce elimină, în semifinale, Unirea Dej. Echipa de dansuri „Galileo Zalău” se clasează pe locul patru la concursul internaţional de hip-hop, de la Oradea. Cu Andrada Vincze în echipă, naţionala de tenis de masă a României ajunge până în optimile de finală ale Campionatului Mondial.

 

Leave a Comment