Rematul, cu un picior în finală

Rematul, cu un picior în finală

Campioana României a reuşit să câştige unul din primele două dueluri disputate la Bucureşti, vineri şi sâmbătă, în faţa echipei Dinamo, constând pentru semifinalele Diviziei A1 la volei masculin. Rematul a fost aproape de a câştiga şi primul joc, după ce a condus cu 1 – 0 la seturi şi a avut 4 – 0 în setul doi. A cedat însă cu 25 – 22, după care au trecur din nou în avantaj, câştigând setul trei la fel ca primul, cu 25 – 22. Setul patru le-a revenit însă dinamoviştilor, aceştia impunându-se în prelungiri, 27 – 25. În setul cinci Rematul a dat parcă semne de oboseală şi a pierdut cu 15 – 10.

A urmat jocul de sâmbătă, în care zălăuanii au evoluat mai cu ambiţie şi au condus cu 2 – 0 după primele două seturi, pe care le-au câştigat cu acelaşi scor 25 – 20. Au fost egalaţi însă, după ce Dinamo a câştigat cu 25 – 21 şi 25 – 23 seturile 3 şi 4, însă în tie-break şi-au revenit, câştigând cu 15 – 10.

Având în vedere că scorul este egal după primele două jocuri, Rematul se poae califica în finală după cele două partide de la Zalău, programate marţi şi miercuri, cu condiţia să le câştige pe amândouă.

Leave a Comment