Rapid Jibou a luat o opţiune importantă în lupta pentru titlul de campioană judeţeană

Amânat în urmă cu aproape două săptămâni din cauza terenului impracticabil, derby-ul Ligii a IV-a de fotbal, dintre AS Chieşd şi Rapid Jibou a avut loc miercuri, pe terenul comunal de la Chieşd. Cu un avans de 5 puncte înaintea partidei, Rapid Jibou spera la o victorie, chiar şi fără câteva absenţe importante, în timp ce gazdele s-au mobilizat exemplar pentru a obţine cele trei puncte şi a-i da bătăi de cap Jiboului în lupta la titlu.
Victoria i-a revenit echipei conduse de Florin Morar, care s-a impus cu 3 – 1, după ce a avut avantaj minim la pauză (2 – 1), rezultat în urma căruia, Rapidul a luat o opţiune importantă în cursa spre titlul judeţean, distanţându-se la opt puncte de AS Chieşd.
Scorul a fost deschis în minutul 24, de oaspeţi, prin Gabriel Buda, care a reuşit o cursă de 40 de metri, finalizată cu un şut la colţul lung, fără şansă pentru portarul gazdelor. Replica Chieşdului a venit şase minute mai târziu, prin Ionuţ Moşincat, care l-a învins pe portarul Mare cu un şut la colţul lung de la aproximativ 12 metri. După golul egalizator, Florin Morar a făcut două mutări importante, introducându-i în teren pe Gabriel Ţiriac şi Flaviu Bărnuţiu, care au ajuns la meci cu întârziere din cauza serviciului, iar Rapidul a început să pună stăpânire tot mai mult pe joc. S-a făcut 2 – 1 până la pauză, Cristian Ţurcaş fiind marcatorul Jiboului, cu o reluare din şase metri.
Repriza a doua s-a jucat pe contre, ambele echipe având şansa de a marca în câteva rânduri. Scorul final l-a stabilit Marius Haiduc, în minutul 76, cu un şut la colţul lung din interiorul careului de 16 metri.
Până la finalul sezonului regulat mai sunt de disputat şase etape, urmând apoi play-off-ul, unde primele patru echipe joacă după sistemul „fiecare cu fiecare”, câte un singur meci. Cu un avans de opt puncte faţă de ocupanta locului secund, Rapid Jibou mai poate pierde titlul de campioană judeţeană doar printr-o minune.

 

One Thought to “Rapid Jibou a luat o opţiune importantă în lupta pentru titlul de campioană judeţeană”

  1. […] Amânat în urmă cu aproape două săptămâni din cauza terenului impracticabil, derby-ul Ligii a IV-a de fotbal, dintre AS Chieşd şi Rapid Jibou a avut loc miercuri, pe terenul comunal de la Chieşd. Cu un avans de 5 puncte înaintea partidei, Rapid Jibou spera la o victorie, chiar şi fără câteva absenţe importante, în timp ce gazdele s-au mobilizat exemplar pentru a obţine cele trei puncte şi a-i da bătăi de cap Jiboului în lupta la titlu. Victoria i-a revenit echipei conduse de Florin Morar, care s-a impus cu 3… Citeste mai mult […]

Leave a Comment