Puteam juca pana dupa Anul Nou, ca tot nu castigam

Puteam juca pana dupa Anul Nou, ca tot nu castigamAsa cum anticipam si inaintea meciului, HCM Roman si-a luat toate masurile pentru a putea obtine maximul de puncte in partida disputata sambata dupa-amiaza, in fata echipei HC Zalau

HCM Roman – HC Zalau 23 – 18 (14 – 10)

Gruparea de la poalele Mesesului a intalnit sambata dupa-amiaza, in deplasare, HCM Roman, intr-un meci contand pentru etapa a VIII-a a turului Ligii Nationale de handbal feminin. Partida a fost arbitrata de cuplul bucurestean, Iliescu – Manea, care si-au facut bine meseria fata de gazde. Cei doi arbitri le-au lasat pe jucatoarele din Roman sa practice un joc dur, iar acest lucru a avut repercusiuni grave in tabara zalauana, Georgiana Coadalata fiind transportata de urgenta la spital, in minutul 24 al meciului, dupa ce a suferit o comotie cerebrala. Dupa ce scorul pauzei a fost 14 – 10 in favoarea gazdelor, echipa pregatita de Tadici si Radulescu a revenit foarte bine si a restabilit egalitatea la 15. Tabela a aratat insa foarte putin egalitate, fiindca cei doi fluierasi si-au intrat din nou in atributii, iar scorul final a devenit 23 – 18. Puteam sa jucam pana dupa Anul Nou, ca tot nu castigam. Implicarea pe care au avut cei doi arbitri a fost mai mult decat lamentabila. Au facut varza meciul. Au lasat gazdele sa joace dur, iar in minutul 24, Coadalata a fost dusa la spital dupa ce a suferit o comotie cerebrala, a declarat dupa meci managerul general, Gheorghe Tadici.

Acesta nu a ezitat sa critice nici prestatia jucatoarelor sale, despre care a afirmat ca au avut o evolutie modesta. Sunt nemultumit si de evolutia jucatoarelor. Am luat trei goluri in superioritate numerica. Portarii au avut o prestatie foarte slaba, mai ales Smedescu, iar extremele au fost inexistenete atat in faza de atac, cat si in cea de aparare. Holhos a inscris doar patru goluri din 17 suturi la poarta si a ratat si o lovitura de la sapte metri. Desi, initial era programat cate un antrenament in data de 24 si 26 decembrie, managerul Gheorghe Tadici a afirmat ca, avand in vedere prestatia avuta de jucatoare in meciul de la Roman, in cele doua zile vor avea loc cate doua antrenamente. Initial era programat doar cate un antrenament, insa nu avem incotro si va trebui sa ne sacrificam toti. Lasam sarbatorile pe planul doi. In urmatoarea etapa, care va avea loc duminica, HC Zalau va primi vizita echipei HCM Baia Mare.

Pentru HC Zalau au marcat: Babeanu (4), Holhos (4), Klocza (3), Ivan (3), Turcas (2), Teodorescu (1), Czeczi (1).

Leave a Comment