Pugiliştii zălăuani s-au întors cu trei medalii de la „Naţionale”

Clubul Sportiv Municipal Zalău a participat cu cinci sportivi la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de box rezervat cadeţilor, ce a avut loc săptămâna trecută, la Sulina, iar trei dintre ei au urcat pe podium la finalul competiţiei. Toţi cei cinci sportivi au fost la prima participare la un Campionat Naţional, obiectivul clubului fiind câştigarea a două medalii.

Cel mai bun rezultat l-a obţinut Cristian Gherebeneş, care a câştigat medalia de argint la categoria 70 de kilograme. Dorin Florea a intrat în posesia medaliei de bronz la categoria 54 de kilograme, pe treapta a treia a podiumului urcând şi Darius Forai, la categoria +76 de kilograme. Pe lângă cei trei sportivi, la gala de la Sulina au mai fost prezenţi Alexandru Remeş şi Paul Magdaş, cei cinci sportivi fiind pregătiţi de antrenorii Ioan Popa şi Ioan Dragoş.
„Este un rezultat bun, la care nu ne aşteptam. Obiectivul nostru a fost câştigarea a două medalii, iar sportivii s-au întors cu trei, dintre care una chiar de argint. Sigur că, întotdeauna ne dorim mai mult şi era mai bine dacă obţineam o medalie de aur, însă, rezultatele sunt bune”, a afirmat antrenorul Ioan Dragoş.
La Campionatul Naţional de la Sulina au fost prezenţi peste 160 de pugilişti din întreaga ţară, care s-au duelat la 18 categorii de greutate.
Alţi şase pugilişti de la CSM Zalău, Francisc Bode, Sergiu Morar, Daniel Capătă, Paul Covaci, Raul Pop şi Adrian Popuţea, au participat sâmbătă la o gală amicală de box organizată la Pacs (Ungaria), antrenorul Ioan Dragoş declarându-se mulţumit de evoluţia sportivilor săi.
Sâmbătă este programată la Gheorgheni Cupa „Lacul Roşu”, unde Clubul Sportiv Municipal Zalău va participa cu trei pugilişti.

Leave a Comment