Phoenix Şimleu începe spectacolul la fileu

Sâmbătă, ora 17, Sala Sporturilor din Piatra Neamţ

VCM LPS Piatra Neamţ – Phoenix Şimleu

Phoenix Şimleu Silvaniei debutează la finalul acestei săptămâni în noul sezon al Diviziei A1 la volei masculin, urmând să întâlnească, în deplasare, VCM LPS Piatra Neamţ. Cele două formaţii s-au întâlnit şi în sezonul trecut, tot în prima fază a Cupei României, câştig de cauză având şimleuanii pregătiţi de Mircea Abraham şi Marius Oniga.
„Meciurile de pregătire dinaintea sezonului au fost benefice, însă, în ultimele zece zile am avut nu mai puţin de 5 jucători accidentaţi. În proporţie de 80 la sută, aceştia s-au refăcut şi sper ca echipă să aibă o evoluţie cât mai bună la Piatra Neamţ. Având în vedere numărul mare de accidentări, nu ne-am putut pregăti la intensitate maximă şi am fost nevoit să fac tot felul de improvizaţii. Mergem încrezători la Paitra Neamţ şi sperăm să facem un joc bun”, ne-a precizat antrenorul Mircea Abraham.
De cealaltă parte, tehnicianul nemţenilor, Dan Gavril, este de părere că Şimleul are prima şansă la calificarea în faza a II-a. „Şimleul porneşte ca favorită în această dublă, fiindcă noi avem un lot tânăr, schimbat faţă de sezonul trecut. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la ora meciului”, a spus Gavril.
Meciul din cadrul primei faze a Cupei României, dintre VCM LPS Piatra Neamţ şi Phoenix Şimleu Silvaniei, este programat sâmbătă ,de la ora 17, în Sala Sporturilor din Piatra Neamţ, urmând ca returul să aibă loc în 23 octombrie, la Şimleu.
Antrenorul Mircea Abraham nu va putea conta sâmbătă pe universalul Cristian Pop. După ce a suferit o ruptură de tendon la piciorul drept, în timpul turneului de la Zalău, voleibalistul Şimleului a fost nevoit să suporte, miercuri, o intervenţie chirurgicală la o Clinică din Timişoara. Acesta va putea reveni pe teren abia peste şase luni.
În prima fază a Cupei României mai sunt programate întâlnirile: CS Arcada Galaţi – CSM Agronomia Bucureşti şi Universitatea Cluj – Unirea Dej.
Lotul echipei Phoenix Şimleu pentru sezonul 2013 – 2014: ridicători – Toth Gabor, Ionuţ Teleleu; universali – Cristian Pop, Răzvan Vâlcelean; centri – Gjoko Josifov, Ionuţ Rus, Ionuţ Silaghi, Gheorghe Negrean; secunzi – Jovan Sajnberger, Ovidiu Teuşan, Şerban Paşcan, Sergiu Ivan, George Preda, Ionuţ Puşcaş; libero – Mihai Mărieş. Antrenori: Mircea Abraham şi Marius Oniga

Leave a Comment