Peste 200 de tineri sportivi au primit daruri din partea Consiliului Judeţean Sălaj

Pragul Consiliului Judeţean Sălaj a fost trecut în acest an, pe lângă elevii din diverse şcoli sălăjene, şi de sportivii cluburilor susţinute financiar de instituţia condusă de Dinu Iancu-Sălăjanu. Handbal Club „Valeria Motogna”, Handbal Club Sportiv Dynamic, Academia de Volei „Marius Lazăr”, CS Ringul Sălăjean şi CS Dani-San sunt cluburile care au adunat peste 200 ce s-au bucurat de darurile oferite de Moş Crăciun.

„În numele domnului președinte Dinu Iancu-Sălăjanu, al meu personal, precum și al colegilor din Consiliul Județean Sălaj, vă mulțumesc tuturor pentru minunatele colinde și, totodată, pentru eforturile depuse pentru a ne reprezenta cu cinste județul. Prin tot ceea ce realizați sub atenta îndrumare a antrenorilor voștri, demonstrați nu doar pasiunea pentru sport, ci și atașamentul la valorile care clădesc și consolidează o comunitate. Întâlnirea noastră de astăzi încununează colaborarea pe care am avut-o pe parcursul anului 2023, un an în care am sprijinit financiar sportul de performanță în rândul copiilor și juniorilor. Ne bucurăm că putem contribui la încurajarea pasiunii și a talentului acestor tineri în domeniul sportiv. Sărbători fericite și un An Nou plin de realizări!”, a transmis vicepreședintele Cristian-Claudiu Bîrsan, prezent la întâlnirea cu tinerii sportivi alături de Paul Maghiu – administratorul public al judeţului.

One Thought to “Peste 200 de tineri sportivi au primit daruri din partea Consiliului Judeţean Sălaj”

  1. […] Pragul Consiliului Judeţean Sălaj a fost trecut în acest an, pe lângă elevii din diverse şcoli sălăjene, şi de sportivii cluburilor susţinute financiar de instituţia condusă de Dinu Iancu-Sălăjanu. Handbal Club „Valeria Motogna”, Handbal Club Sportiv Dynamic, Academia de Volei „Marius Lazăr”, CS Ringul Sălăjean şi CS Dani-San sunt cluburile care au adunat peste 200 ce s-au bucurat de darurile oferite de Moş Crăciun. „În numele domnului președinte Dinu Iancu-Sălăjanu, al meu personal, precum și al colegilor din Consiliul Județean Sălaj, vă mulțumesc tuturor pentru minunatele colinde și, totodată, pentru… Citeste mai mult […]

Leave a Comment