Peste 150 de sportivi s-au întrecut la ediţia a II-a a „Cupei Dani San” la karate

Cea de-a II-a ediţiei a „Cupei Dani San” a adunat la start 152 de sportivi de la şapte cluburi din România, printre ele fiind şi două din Sălaj. Alături de clubul organizator, CS Dani-San, Sălajul a mai fost reprezentat de CS Seiko Zalău, club condus de Călin Marincaş. De altfel, Seiko Zalău a şi ocupat primul loc la final în urma rezultatelor înregistrate, urmat pe podium de un club din Botoşani şi altul din Suplacu de Barcău. De menţionat, însă, că CS Dani San nu a fost inclus în clasamentul de la finalul competiţiei. „În urma rezultatelor obţinute, am fi fost pe primul loc, dar am decis să nu intrăm în acest clasament şi să le dăm posibilitatea oaspeţilor să concureze”, a explicat Dan Chiş, preşedintele CS Dani San.
Sportivii înscrişi s-au întrecut în aproximativ 300 de probe, pe categorii de vârstă şi greutate, mai fiind prezenţi karateka de la cluburi din Hunedoara şi Satu Mare.Cei prezenţi s-au întrecut în probe de kata individual şi echipe, kumite individual shobu ippon şi kumite WKF, precum şi kumite echipe.
„A fost un eveniment frumos, cu o calitate tehnică ridicată a sportivilor, este tot mai ridicată de la un an la altul. De-a lungul timpului am depus foarte mult efort şi am investit în aceşti copii atât noi, antrenorii, cât şi părinţii. Vreau să-i felicit pe toţi elevii mei care îmi aduc mari satisfacţii prin prestaţia pe care o au la competiţii, una din ce în ce mai bună. Sper să aibă o comportare la fel de bună şi la Campionatul European de Karate-Do WSF din Bulgaria, programat peste două săptămâni”, a mai afirmat Dan Chiş.
Antrenorul zălăuan a ţinut să mulţumească autorităţilor locale pentru sprijinul acordar în desfăşurarea acestei competiţii, dar şi prietenilor de la cluburile oaspetele, pentru că au răspus afirmativ invitaţiei.

Leave a Comment