Paşte (Ne)Fericit pentru FC Zalău

Naţional Sebiş – FC Zalău 4 – 1 (2 – 0)
Au marcat: Alin Colţan (min. 25), Andrei Ceaca (min. 37 şi 52), Bogdan Bozean (min. 90+2), respectiv Codruţ Ardelean (min. 90+1)
Echipa pregătită de Marius Paşca a înregistrat vineri a doua înfrângere consecutivă, pierzând cu un categoric 1 – 4 pe terenul echipei Naţional Sebiş. Aceasta, după ce în urmă cu o săptămână, FC Zalău a pierdut cu 0 – 1 şi duelul de pe teren propriu, cu Olimpia Satu Mare.
Gazdele au deschis scorul după 25 de minute de joc, prin Alin Colţan, care a executat impecabil o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, balonul intrând în plasă prin vinclul porţii apărate de Chiş. Până la pauză s-a făcut 2 – 0 pentru gazde. Andrei Ceaca a vrut să preia o centrare în faţa porţii zălăuane, dar a avut o execuţie defectuoasă, care l-a surprins pe Claudiu Chiş.
Tot gazdele au fost cele care au marcat şi după revenirea de la vestiare. Andrei Ceaca a reuşit dubla, după ce a făcut „şah-mat” apărarea zălăuană şi a înscris printr-un şut din interiorul careului.
FC Zalău a redus din handicap, în primul minut de prelungire, prin Gabriel Ţiriac, dar tot Sebişul a înscris închis tabela, marcând pentru 4 – 1, prin Bogdan Bozean.
Naţional Sebiş: Paul Şoltez – Dorin Jude, Alin Colţan, Alexandru Altea, Suslak Dacian, Sebastian Susan, Gheorghe Feieş (min. 74, Nicolae Ivancea), Ionuţ Buta, Mohamed Iseldin (min. 70, Sebastian Budur), Bogdan Bozean şi Andrei Ceaca. Antrenor: Mihai Petcuţ.
FC Zalău: Claudiu Chiş – Vlad Lung, Cosmin Cozma, Codruţ Bulz (min. 57, Cătălin Anghel), Vlad Negrean (min. 73, Gabriel Ţiriac), Maior Istvan, Mihai Bode, Viorel Ionaşcu, Cosmin Sabou, Andrei Teglaş (min. 65, Codruţ Ardelean) şi Andrei Bălan. Antrenori: Marius Paşca şi Cristian Oros

Leave a Comment