Oana Flonta, reprezentanta Zalăului la Campionatul Naţional de Tenis

Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Tenis rezervat categoriei de vârstă 10 ani s-a desfăşurat în perioada 26 – 30 iunie, la Bucureşti. Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv AS Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu Federaia Română de Tenis.
Printre participanţi s-a numărat şi zălăuanca Oana Flonta, sportivă legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău şi pregătită de Bogdan Cuceu şi Constantin Carp.
Calificată pe tabloul principal „de 64”, Oana Flonta a întâlnit-o în primul tur pe Ilinca Săgmar, de la CS Marc Tenis Cluj-Napoca, pe care a învins-o în trei seturi: 5 – 7, 6 – 3, 6 – 3. În turul doi, unde s-au întâlnit cele mai bune 32 de tenismene din România la categoria 10 ani, Flonta a cedat în trei seturi duelul cu Alexia Ioana Tatu, de la CS Ten Club Tenis Buzău, după ce zălăuanca a câştigat primul set cu 6 – 2, iar în al doilea, a avut două mingi de meci. Scorul final la seturi a fost 2 – 6, 7 – 5, 6 – 2.
Oana Flonta a ajuns în Capitală cu câteva zile mai devreme de începerea Campionatului Naţional, pregătindu-se sub comanda lui Tomai Firicel, cel care i-a descoperit pe Victor Hănescu şi Simona Halep.
„Tomai Firicel este din Baia Mare, este naşul lui Călin Ciorbagiu (antrenorul Monicăi Niculescu, de origine zălăuan, n.r.) şi ne cunoaştem de mult timp. Oana a făcut primele antrenamente cu Firicel în luna noiembrie a anului trecut, iar în acest an, în februarie, ne-am dus din nou la Bucureşti, la Academia Victor Hănescu. Intenţionăm ca în această vară să o ducem pe Oana la Bucureşti, pentru a se antrena timp de o lună cu domnul Firicel”, ne-a dezvăluit mama sportivei.
Alexia Ioana Tatu, cea care a învins-o pe Oana Flonta, a pierdut în optimile de finală cu scorul de 3 – 6, 1 – 6 în faţa sportivei Daria Gligor, de la CS Universitatea Târgu Mureş.

Alte articole

Leave a Comment