O şimleuancă a câştigat Cupa României la box

Clubul Sportiv Municipal Zalău a avut şapte reprezentante la ediţia din acest an a Cupei României la box feminin, eveniment desfăşurat în perioada 23 – 29 februarie, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău. Obiectivul stabilit de club a fost câştigarea a patru medalii, iar rezultatele obţinute de sportivele sălăjene au depăşit obiectivul propus de club.
Cel mai bun rezultat l-a obţinut Diana Tănăsescu, din Şimleu Silvaniei, care a cucerit Cupa României la categoria 62 de kilograme, cadeţi. Este al doilea rezultat de excepţie pentru sportiva antrenată de Adrian Popuţea, după ce în septembrie, Tănăsescu devenise campioană naţională la aceeaşi categorie.
Alte patru sportive au urcat pe ultima treaptă a podiumului, obţinând medaliile de bronz: Szatmari Maria (48 kg, junioare), Margareta Hidigan (52 kg, junioare), Lucza Renata (54 kg, junioare) şi Andreea Varga (48 kg, tineret). Delegaţia zălăuană se putea întoarce chiar cu două medalii de aur, Margareta Hidigan fiind foarte aproape de o calificare în finală, cedând cu 2 – 3. Celelalte două sportive, Elida Oşan (cat. 64 kg, tineret) şi Andreea Ardelean (63 kg, junioare) au ocupat locul cinci.
„Obiectivul clubului a fost obţinerea a patru medalii, care a fost depăşit, dar puteam obţine două medalii de aur, cea de-a doua prin Margareta Hidigan. Rezultate sunt bune şi ne dau speranţe pentru viitor. Unele dintre ele sunt pugiliste cu mare potenţial”, a declarat antrenorul Adrian Popuţea.
Pentru secţia de box de la CSM Zalău urmează Cupa Bihorului, competiţie ajunsă la ediţia cu numărul opt, iar joi va avea loc la Zalău un sparing. În perioada 9 – 14 martie este programat Campionatul Naţional de Box pentreu tineret, unde CSM va participa cu Andrei Roşca, la categoria 81 kilograme.

Leave a Comment