Antrenorul principal al campioanei Remat Zalau, polonezul Mariusz Sordyl, a recunoscut ca echipa sa nu a avut un start reusit in turneele de verificare, insa a afirmat ca era greu ca echipa sa sa evolueze la un nivel ridicat atata timp cat lotul a fost complet doar cu cateva zile inaintea turneului de la Dej. Turneul de la Dej a fost un bun prilej pentru noi de a ne pregati. Din pacate, nu am putut beneficia de aportul lui Peter Nagy. A fost destul de greu sa jucam la un nivel ridicat deoarece am avut jucatori care au venit la echipa de cateva zile, fiind angrenati la loturile nationale. A fost un turneu benefic cu toate ca nu am avut un start bun. Se vede ca avem ceva probleme si ca trebuie sa lucram mai mult. Nu a fost un turneu usor si asta s-a putut vedea si din rezultatele inregistrate, a afirmat tehnicianul polonez.
Pana la startul noului sezon au ramas putin mai bine de doua saptamani, timp in care Mariusz Sordyl spera sa puna la punct toate problemele din jocul echipei. Toata lumea vrea sa castige. Este usor de zis ca vrei sa castigi, dar cand ai cinci jucatori lipsa, care nu au fost in ultima vreme la pregatire cu echipa, este greu sa obtii victoria. Mai avem doua saptamani pana la startul campionatului si speram ca pana la acea ora sa reusim sa reglam toate disfunctionalitatile. In perioada urmatoare vom incerca sa imbunatatim elementele de joc, comunicarea si sa eliminam greselile.
Remat Zalau va participa la finalul acestei saptamani la un nou turneu de verificare, la Baia Mare. Sper ca la Baia Mare sa joace toti jucatorii din lot si sa evoluam cat mai bine, dar avem nevoie de timp pentru a imbunatati relatiile de joc, a conchis principalul campioanei.
Prima etapa din noul sezon al Diviziei A1 este programata in data de 1 octombrie, Remat Zalau urmand sa evolueze in deplasare, la CSU Galati.