Dupa esecul surprinzator din etapa trecuta, cand FC Zalau a pierdut in deplasare, scor 2 – 1 la Unirea Floresti, echipa pregatita de Marius Pasca revine in aceasta dupa-amiaza pe teren propriu, urmand sa primeasca vizita Unirii Dej. Tehnicianul echipei zalauane spera ca jucatorii sai sa nu mai faca niciun pas gresit in ultimele etape, pentru a incheia turul pe primele locuri. Meciul este programat de la ora 14, pe Stadionul Municipal din Zalau.
Partida de la Zalau va fi oficiata la centru de oradeanul Marius Omut, ajutat la cele doua linii de Gheorghe Bologan (Stei) si Radu Pascu (Oradea). Observator de arbitri a fost delegat sibianul Traian Marcu, iar observator de joc, Matei Botezan.
Inaintea duelului de azi, FC Zalau ocupa locul opt in clasamentul Seriei a VI-a a Ligii a III-a de fotbal, in timp ce Unirea Dej se situeaza pe pozitia a 12-a.