Marius Paşca, antrenor în Liga a IV-a

După mulţi ani în care a antrenat la nivelul Ligii a III-a şi Ligii a II-a, tehnicianul zălăuan a preluat echipa din Liga a IV-a, Luceafărul Bălan. Paşca nu consideră, însă, că alegerea făcută este un pas înapoi în cariera de antrenor.

Marius Paşca a avut o perioadă scurtă de pauză, după ce a ales să părăsească banca tehnică a echipei Arieşul Turda. Tehnicianul care a antrenat opt ani formaţia FC Zalău, iar pentru o perioadă de câteva luni a pregătit FC Silvania Şimleu Silvaniei, în Liga a II-a, a fost tentat de proiectul clubului Luceafărul Bălan şi a decis să antreneze echipa din comuna sa natală. „Domnul Radu Pop (patronul clubului Luceafărul, n.r.) este un om deosebit, dornic să investească în acest club. Chiar dacă este vorba despre o echipă din Liga a IV-a, am ales să antrenez la acest nivel fiindcă este un club care îşi doreşte în viitorul apropiat promovarea în Liga a III-a. Sigur că, în acest moment dispunem de jucători tineri, dar la iarnă ne dorim să aducem şi câţiva fotbalişti cu experienţă. Suntem conştienţi că în acest sezon va fi foarte greu să terminăm campionatul pe primul loc, însă vrem să formăm o echipă cu care să ne putem impune în sezonul viitor”, ne-a declarat Marius Paşca.
Tehnicianul zălăuan ne-a dezvăluit că, până la iarnă, echipa va efectua câte două antrenamente pe săptămână, iar din retur, Marius Paşca şi-a propus să susţină săptămânal patru şedinţe de pregătire.
Paşca a debutat duminică pe banca echipei Luceafărul Bălan, care a remizat 0 – 0, în deplasare, în faţa celor de la Silvania Cehu Silvaniei.
Înainte de a deveni antrenor la Bălan, Marius Paşca a antrenat formaţia din Liga a III-a, Arieşul Turda, pe care a părăsit-o după cateva etape, din cauza problemelor financiare existente la echipă.

Leave a Comment