Liviu Ciupe se retrage de la Remat Zalau

Liviu Ciupe se retrage de la Remat Zalau

Campioana Romaniei ramane fara omul care a investit cei mai multi bani in echipa de la revenirea acesteia in prim-planul voleiului romanesc

Cu exact o saptamana inaintea debutului campioanei CS Remat Zalau in Liga Campionilor, directorul grupului de firme Rematinvest, Liviu Ciupe, care este si presedintele clubului de volei, a luat decizia de-si retrage sprijinul financiar de la echipa. Anuntul a fost facut miercuri dupa-amiaza, in cadrul sedintei Consiliului Director, convocat chiar de el, in regim de urgenta. Acesta si-a depus miercuri seara si demisia din functia de presedinte al clubului. Nu-mi place cand lumea fuge la pomul plin. Pentru a fi plin, trebuie sadit, udat si abia apoi culese roadele. Unii au incercat doar sa culeaga roadele muncii mele. Aceasta echipa este un produs al meu. Totul am facut din suflet, fiindca nu aveam nevoie de nicio imagine.

Insa, ma deranjeaza cand incearca sa conduca clubul mai multi oameni, care ar trebui sa aiba alt rol, nu acela de a discuta cu jucatorii sau de a lua alte decizii, fara a se consulta cu mine. Valoarea unui om este data de ceea ce face si de ce lasa in urma, nu de cum il posteaza cineva. Ei (n.r. repre-zentantii Consiliului Local) m-au determinat sa iau aceasta decizie. Daca considera ca treaba va merge mai bine fara mine, ma retrag, pentru mine nu este nicio problema. Echipa nu este a mea, ci a comunitatii si a publicului minunat din Zalau. Mie imi place ca lucrurile sa fie bine puse la punct, de aceea am incercat sa ajut echipa chiar si pe perioada in care am fost internat la spital. Se pare insa ca nu am fost bine inteles, ne-a delcarat Liviu Ciupe, care a mai spus ca nu va reveni asupra deciziei luate.

In momentul in care am luat o decizie, nu mai revin asupra ei. Insa, chiar daca am plecat de la club, publicul zalauan poate sta linistit ca totul este pregatit si va fi in ordine pentru meciurile din Liga Campionilor. Oricum, de mine veti mai auzi in volei, fiindca imi place foarte mult acest sport si imi va fi greu sa stau departe de el, a conchis fostul presedinte al echipei campioane. Totusi, pri-marul municipiului Zalau, Radu Capilnasiu spera ca Liviu Ciupe sa revina asupra deciziei luate, avand in vedere ca este persoana careia i se datoreaza in cea mai mare masura castigarea titlului de campioana.

Eu l-am rugat sa se gandeasca mai bine asupra deciziei luate si sa ramana pana la finalul anului cel putin ca asociat. Este clar ca meritele pentru castigarea titlului de campioana i se datoreaza in cea mai mare masura si ar fi pacat sa se ajunga la o chestie de acest gen. Pe de alta parte, dansul sta mai mult in Cluj si am inteles ca ar vrea sa preia o echipa din judetul vecin. Oricum, daca nu se va razgandi, vom incerca sa compensam partea dansului si sa asiguram in continuare bugetul necesar. Am atras deja si cativa sponsori si sper sa mai putem aduce si altii. Totusi, sper ca domnul Ciupe sa se razgandeasca, a afirmat edilul orasului, care este si copresedinte la CS Remat Zalau.

Viceprimarul Dana Cota a precizat ca decizia luata de Liviu Ciupe este unilaterala si raspunderea ii apartine. Decizia domnului Ciupe este unilaterala si raspunderea ii apartine. Nu putem obliga pe nimeni la o colaborare pe care nu si-o doreste. El s-a simtit deranjat ca in cateva intalniri ale Consiliului Director, la care am participat si eu, am cerut sa mi se prezinte situatia reala a clubului si modul in care se cheltuiesc banii. Insa, avand in vedere ca Primaria si Consiliul Local este actionar majoritar, cred ca mi se pare normal sa cer acest lucruri.

Nu ma pricep prea mult la sport, dar, din cate stiu eu, treaba jucatorului este de a da totul int-un meci pentru a-l castiga, iar treaba conducerii este de a-i asigura cele mai bune conditii atat la meciuri, cat si la antrenamente. Au fost insa jucatorii care au vrut sa plece de la echipa, tocmai din cauza ca erau nemultumiti de conditiile care le-au fost asigurate la antre-namente si la meciuri. Am ramas socata la inceputul acestei saptamani de starea psihica a echipei, a declarat viceprimarul Zalaului.

Pana la inceputul acestui an Liviu Ciupe a fost actionar majoritar la CS Remat Zalau, dupa care, majoritatea actiunilor au fost preluate de Primaria municipiului Zalau, care detine in prezent 68 la suta din actiuni. Ciupe a ramas cu 28 la suta din actiuni, iar restul, de 4 la suta le detine Consiliul Judetean.

Leave a Comment