„Laureaţii anului sportiv 2019”, fără cel mai bun sportiv al judeţului

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj a organizat şi în acest an festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi ai judeţului, evenimentul desfăşurându-se joi după-amiaza, la Casa Municipală de Cultură din Zalău. Nu mai puţin de 61 de premii s-au acordat în cadrul evenimentului, pe lângă sportivii cuprinşi în cele două clasamente şi antrenorii acestora acordându-se şi premii speciale unor sportivi şi foşti sportivi de performanţă, o parte dintre ei actuali antrenori.
La festivitatea de premiere nu au fost prezenţi toţi sportivii, iar printre absenţi s-a regăsit şi Paula Todoran, cea mai bună sportivă din Sălaj în probele olimpice. Aceasta s-a arătat indignată de faptul că nu a fost invitată la eveniment, la fel cum s-a întâmplat în anii anteriori.
„Nu am fost plecată din Zalău, dar nu puteam să vin la un eveniment la care nu am fost invitată, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori. În alţi ani am fost sunată şi am fost invitată, aşa cum e normal, fiind vorba şi de cel mai bun sportiv al judeţului, iar în acest an nu s-a întâmplat aşa ceva. Cred că după 23 de ani de sport şi de rezultate bune şifoarte bune pentru Zalău şi pentru judeţ, meritam un simplu telefon, nu să se trimită un e-mail pe adresa clubului pe care-l reprezint în care să fiu enumerată şi eu printre sportivii premiaţi”, şi-a motivat absenţa atleta pregătită de Mirel Seişanu.
Directorul DJST Sălaj, Adrian Fărcaş, a precizat nu era obligat să facă un astfel de gest, considerând că e-maiul trimis pe adresa clubului CSM Zalău a fost de ajuns ca sportivii să fie anunţaţi de organizarea evenimentului.
„Am trimis o invitaţie în data de 16 decembrie, prin e-mail, pe adresa clubului CSM Zalău, în care au fost menţionaţi toţi sportivii ce urmau să fie premiaţi, dar şi data, locul şi ora desfăşurării evenimentului”, a explicat Fărcaş.
Dacă Paula Todoran, cea mai bună sportivă a judeţului în probele olimpice, a absentat, karateka Iulia Cliţan, cea mai bună sportivă în probele neolimpice, a ţinut să fie prezentă alături de tatăl său, Remus Cliţan, preşedintele CS Terra Kid Zalău. Nu au fost, însă, prezenţi, ceilalţi sportivi din cadrul acestui club ce au intrat în clasament: Cristian Duţă, Vlad Popescu, Ileana Benescu, Ana Mihaela Popescu şi Rareş Mayer. La probele neolimpice au mai fost premiaţi: Andreea Chende, Darius Goron, Marius Ilinca şi Andrei Ioan Creţ.
În clasamentul olimpicilor au fost incluşi: Paul Magdaş (box), Elida Oşan (box), Răzvan Cristea (box), Cristian Terec (box), Leonardo Dal Bosco (volei), Andrei Spînu (volei), Dana Abed Kader (handbal), Cristiana Nica (handbal), Andrei Pop (fotbal), Sebastian Duma (fotbal), Ioana Lung (tenis), Eric Verdeş (tenis) şi Oana Flonta (tenis).
S-au mai acordat premii speciale pentru Alina Cozac – inspector şcolar, fostul Internaţional Vasile Jula, Valeria Motogna – port drapelul delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008), Eric Verdeş, Patrick Bolduţ, Rareş Bălean, Ciprian Pavel, Andreea Bulgăr, Andrei Brisc, Denisa Pop, Diana Sălăjean, Diana Tănăsescu, Margareta Hidigan şi Andreea Szilaghi.
DJST Sălaj a acordat sportivilor incluşi în cele două clasamente premii constând în diplome, flori şi bani, suma totală alocată pentru acest eveniment fiind de 7.000 de lei.

Alte articole

6 Thoughts to “„Laureaţii anului sportiv 2019”, fără cel mai bun sportiv al judeţului”

  1. Anonim

    Andrei Pop (fotbal), Sebastian Duma (fotbal) SERIOS? Liga III ii vreo mare performanta?

  2. Anonim

    Cam multe gafe face dl director (sau ce o fi). Cum se face acest clasament? În funcție de…

  3. Anonim

    E pe prietenii. Sunt și pe bune unele premii, hai sa recunoastem

  4. Anonim

    Pacaliciul asta we import cat mai ramane director? Alo PNL,se aude?

  5. Anonim

    Pacalici Director in carouri, PSD-ist cu trup si suflet, incompetent, are aplecare catre politicianisme, de ce il tine PNL-ul pe functie?

  6. Anonim

    De sportivul Poptelecan Dan nu precizați nimic?!Un sportiv care este legitimat la clubul CSA TERRAKID ZALAU,dar de CĂLIN MARINCAS?! Care este un sportiv de excepție la fel ca și sportivul Poptelecan Dan! Amândoi aducând rezultate excepționale in ultimii ani! Ținând cont ca amândoi sunt din Sălaj și participă pentru cluburi din acest județ,nu ca și restul!

Leave a Comment