Şimleu Silvaniei va organiza în premieră etapa a III-a din cadrul Campionatului Naţional de Karting Şcolar
Datorită bunei desfăşurări ale ediţiilor anterioare ale Cupei Performanţei-Silvania la karting, oraşul Şimleu Silvaniei a fost inclus în acest an printre celelalte şapte care găzduiesc cele opt etape ale Campionatului Naţional de Karting Şcolar.
Primele două etape au fost organizate la Iaşi şi Marghita, iar cea de-a III-a etapă este programată weekend-ul viitor, în oraşul de la poalele Măgurii.
Cei cinci piloţi sălăjeni, doi din Şimleu Silvaniei şi trei din Zalău, care formează echipajul din Sălaj au avut o comportare bună la primele două etape, trei dintre ei având şanse reale la câştigarea titlului de campion naţional.
În prima etapă, echipajul din Sălaj s-a clasat pe locul patru, la trei puncte de podium. Prima poziţie a fost ocupată de Reşiţa, urmată de Iaşi şi Turda.
Rezultatele au fost şi mai bune în cea de-a doua etapă, la finalul căreia piloţii sălăjeni au ocupat poziţia a III-a în clasamentul pe echipaje. La individual s-a înregistrat următoarele rezultate: Nagy Otto – locul I la clasa 125 cm3, Ambruş Istvan – locul III la clasa 100 cm3, Adrian Todoran – două locuri II la clasa 50 cm3 şi locul I la clasa 100 junior, Biro Tamaş – locul 4 la clasa 125 cm3 şi la clasa 100 cm 3, Biro Peter – locul III la clasa 60 cm3.
Nagy Otto, Adrian Todoran şi Biro Peter au şanse reale de a deveni campioni naţionali la clasele la care concurează. Nagy Otto este pe locul doi la clasa 125 cm3, la un punct de primul loc, în timp ce Adrian Todoran ocupă prima poziţie în clasamentul general la clasa 50 cm3, având un avans de două puncte faţă de locul doi.
Ediţia din acest an a Cupei Speranţei-Silvania va avea loc în perioada 10 – 12 iunie, participanţii urmând să concureze la zece clase. Cu detalii despre etapa a III-a a Campionatului Naţional de Karting Şcolar vom reveni în ediţiile viitoare.