Karateka de la SC Vidalis s-au perfecţionat la Şuncuiuş

Clubul Sportiv Vidalis Zalău a avut cinci reprezentanţi la stagiul de pregătire organizat de Federaţia Română de Karate Kyokushin şi desfăşurat la Şuncuiuş.
Delegaţia zălăuană a fost condusă de antrenorul clubului, Cristian Bolduţ, ceilalţi patru fiind: Laurenţiu Lăpuşte, Dan Perţa, Tiberiu Isa şi Vasile Puşcaş.
Invitaţi speciali la stagiul de la Şuncuiuş au fost spaniolul Juan Carlos Escalera, centrua neagră – 6 Dan şi bulgarul Valeri Dimitrov, o altă personalitate în acest stil de arte marţiale, datorită celor zece titluri europene şi două mondiale cucerite de-a lungul anilor. „A fost un stagiu reuşit, în care s-au pus bazele atât pe pregătirea tehnică, cât şi pe cea fizică. Shihan Escalera s-a concentrat pe partea de tehnică: kata, tehnică de picioare şi braţe, dar şi pe partea fizică. Dimitrov s-a concentrat pe partea de kumite, unde el excelează, tehnica şi modul său de exprimare în luptă fiind o reală inspiraţie pentru cei prezenţi”, a declarat Cristian Bolduţ.
La finele stagiului a avut loc şi un examen de grad pentru o pare din cei prezenţi, sportivii zălăuani neparticipând însă la examenul la verificarea din acest an, deoarece au fost examinaţi la stagiile din anii anteriori. „Noi am susţinut anul trecut examenul de grad, iar la noi, după ce ajungi la centura neagră durează o perioadă mai lungă până susţii următorul examen”, a mai precizat antrenorul Cristian Bolduţ.
Competiţiile oficiale sunt programate abia în toamnă pentru sportivii de la CS Vidalis: Campionatul Naţional de karate kyokushin, la seniori – open şi Campionatul Internaţional din Croaţia.

Leave a Comment