Jucătorii de la FC Zalău au împărţit mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor din municipiu

Acţiune inedită a clubului FC Zalău miercuri, cu ocazia Zilei de 1 Martie. Jucătorii clubului de fotbal au făcut o plimbare prin oraş înaintea antrenamentului, pentru a le oferi mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor din municipiu. Totodată, fotbaliştii antrenaţi de Constantin Olariu şi Cristian Oros au oferit şi invitaţii pentru tot returul campionatului celor care doresc să fie alături de echipa de fotbal a municipiului.

„Intenţia noastră a fost de a fi mai aproape de oameni, de a-i atrage spre sport, spre clubul nostru. Am fost şi la liceele şi şcolile din municipiu, pentru a atrage şi copiii spre sport. Ne dorim să readucem spectatorii la stadion, fiindcă numai împreună vom putea realiza ceea ce ne-am propus. Vrem să fie o atmosferă frumoasă la fiecare meci de pe teren propriu, dar şi să obţinem rezultate favorabile”, ne-a declarat vicepreşedintele şi acţionarul Adrian Jugrastan.
FC Zalău va susţine vineri, începând cu ora 15, primul meci oficial din acest an. „Alb-albaştrii” vor debuta pe teren propriu în returul campionatului, urmând să primească vizita liderului FC Sibiu.

3 Thoughts to “Jucătorii de la FC Zalău au împărţit mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor din municipiu”

  1. Anonim

    ar fwte si astia ceva

  2. Sami

    Prost mai esti mai ,,anonimule”si cred ca asa o sa mori

Leave a Comment