Jandarmul sălăjean Alexandru Bîgi, câştigător în cadrul unei gale caritabile de kickboxing

Pasiunea pentru sporturile de contact o are de când era copil, iar în urmă cu aproximativ doi ani, sălăjeanul Alexandru Bîgi a urcat pentru prima dată în ring într-o gală de kickboxing.
Originar din Jibou, Bîgi a început să practice acest sport după ce a lucrat în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj.
„După ce am intrat în Jandarmerie, am început să mă antrenez cu instructorii noştri, iar în 2016 am participat la prima gală”, a afirmat Alexandru Bîgi.
Ultima gală la care a urcat în ring a avut loc duminică, la Rodna (Bistriţa-Năsăud), o gală caritabilă în cadrul căreia, Alexandru Bîgi a concurat la categoria 90 de kilograme, învingându-l prin KO pe Suhard Leonard de la Sit Expert Pro Baia Mare.
După doi ani în care a luptat la semiprofesionişti, jandarmul sălăjean îşi propune ca în 2019 să intre în galele de profesionişti.
„Mă antrenez alături de Laurenţiu Lăpuşte, la Clubul Pro Gym Zalău, iar obiectivul pentru anul viitor  ar fi de a lupta la profesionişti”, a mai afirmat Bîgi.
Gala de Kickboxing de la Rodna, intitulată „Fight for glory”, a cuprins 40 de meciuri.

Alte articole

3 Thoughts to “Jandarmul sălăjean Alexandru Bîgi, câştigător în cadrul unei gale caritabile de kickboxing”

  1. pregatit

    e pregatit sa bata niste protestatari

  2. Answer

    Poate e pregătit sa îl bata pe unu care a ieșit din temniță și vrea sa o violeze pe mămică ta sau pe tine. Ai vrea sa fie unu deasta în preajma în situația asta? Te ai gândit?

  3. Anonim

    Baiat destept,ca si jandar are si timp de antrenamente,salariul vine,mai pica o lupta ceva e pe pla lui.

Leave a Comment