Ionuţ Lupescu: „Vrem să eliminăm meciurile de baraj pentru echipele din Liga a IV-a”

Prezent marţi după-amiaza la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj, Ionuţ Lupescu a afirmat că una dintre dorinţele sale în cazul în care va fi ales preşedinte al FRF este de a elimina meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a.
„Vrem să eliminăm barajele pentru echipele din Liga a IV-a. Am mai avut discuţii de acest gen cu alţi preşedinţi de AJF-uri şi toţi mi-au spus că ar dori să elminăm meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a. Vrem să facem serii mai lungi, iar în primul an să ajutăm echipa care promovează să plătească taxele la AJF, nu la FRF, care ar fi mai mari. Cred că în acest moment, o problemă pentru cluburi o reprezintă şi distanţele lungi pe care trebuie să le parcurgă pentru un meci în deplasare, pentru că în Liga a II-a există o singură serie. Multe echipe s-au retras tocmai din cauza costurilor mari care erau pentru deplasări, iar dacă aceasta este principala problemă, mi se pare inacceptabil să nu poţi să o rezolvi. Ne plângem că nu vin copiii la fotbal, dar nici nu facem nimic în acest sens. România este o ţară fotbalistică, cu potenţial. În 1990, Divizia B avea trei serii, iar Divizia C, 12 serii. Există soluţii pentru a rezolva orice problemă, dar nu vreau să decid doar eu acest lucru. Vreau să discut cu toată lumea care va dori să se implice şi să facem împreună ceva benefic pentru fotbalul românesc”, a precizat „Kaiserul”.
Ionuţ Lupescu a fost însoţit de Florin Răducioiu, un alt fost component al „Generaţiei de Aur”, care a făcut parte din lotul care naţional la Campionatul Mondial din 1994.
Ionuţ Lupescu este primul dintre candidaţii la preşedenţia FRF care a venit în această primăvară la Zalău, în perioada următoare fiind aşteptat şi Răzvan Burleanu, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. La funcţia de preşedinte al FRF vor mai candida Victoraş Iacob, Marcel Puşcaş şi Sorin Răducanu.

Leave a Comment