Ioan Morar, preşedinte FC Zalău: „Administratorul Stadionului Municipal este împotriva fotbalului”

„Cum e turcu-i şi pistolul” este expresia care pare să se potivească cel mai bine pentru Stadionul Municipal şi FC Zalău, echipă ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei baze sportive. Starea deplorabilă în care se află Stadionul Municipal, cu vestiare şi holuri pline de jeg şi mucegai este culminată cu evoluţia nefastă a echipei de fotbal, care traversează cea mai „neagră” perioadă din istoria clubului. Nu o dată s-a întâmplat ca antrenorii grupelor de copii şi juniori de la FC Zalău să afirme că „au fost părinţi care şi-au adus copiii la fotbal, iar când au văzut în ce hal arată vestiarele, au făcut cale întoarsă”.
Preşedintele FC Zalău, Ioan Morar, a declarat în repetate rânduri că eşecurile din prima parte a campionatului sunt cauzate de lotul subţire pe care-l au la dispoziţie cei doi antrenori. „Am transferat jucători tineri, fără pretenţtii mari, pentru că nu ştiam pe ce buget ne bazăm în acest an. Încă nu am primit niciun leu de la Primărie, iar jucătorii sunt neplătiţi de patru luni”, a afirmat oficialul clubului zălăuan.
După înfrângerea de vineri, Ioan Morar a dat vina şi pe starea proastă a gazonului, acuzându-l de dezinteres pe adiminstratorul Stadionului Municipal, Simion Corb.
„Este dureros să joci pe un astfel de teren, mai ales că este vorba de Stadionul Municipal. Până în urmă cu aproape două luni, aduceam tăvălug de la Citadin pentru tăvălugirea terenului, iar acum avem compactor nou, care stă în centrala termică, iar terenul nu a fost compactat de două săptămâni. Acest lucru denotă că este rea intenţie din partea administratorului acestui stadion (Simion Corb, n.r.). Există un administrator şi şase angajaţi şi nu este posibil să laşi terenul într-un asemenea hal înaintea unui meci oficial de Liga a III-a. Din tribună, gazonul arată bine, dar la nivelul solului este dezastru. Sunt terenuri comunale care arată mai bine decât gazonul de pe Stadionul Municipal. Nu pot decât să cred că e rea voinţă din partea administratorului acestui stadion. Acest om este împotriva fotbalului. Orice încercăm să facem aici, el este un fel de „Gigi Contra”, dar sper ca cei care au funcţii mai mari să ia măsuri împotriva acestei persoane. Am tras şi până acum semnale de alarmă, dar cuţitul a ajuns acum la os”, a „tunat” preşedintele clubului de fotbal.
Se pare, însă, că Ioan Morar nu a solicitat la timp compactarea terenului pentru jocul de vineri. „Ne pare rău pentru situaţia sesizată, se pare că nu a fost o foarte bună comunicare. Pentru a elimina astfel de discuţii pe viitor, vom solicita ca, prin procedură, aspectele care ţin de baze sportive, efectuarea anumitor activităţi – udare teren, compactare, punerea la dispoziţie a sistemului de sonorizare – să se facă prin solicitare scrisă şi în termen rezonabil de către responsabili din cadrul clubului”, a fost răspunsul Primăriei Zalău.
Chiar dacă vestiarele de la stadion stau să se dărâme, reprezentanţii Primăriei au achiziţionat în acest an un tractoraş pentru tuns gazonul, un compactor nou şi o tabelă electronică. Toate acestea, într-un moment în care fotbalul zălăuan din Liga a III-a este deja cu un picior în prăpastie.

8 Thoughts to “Ioan Morar, preşedinte FC Zalău: „Administratorul Stadionului Municipal este împotriva fotbalului””

  1. Anonim

    Simion Corb este impotriva sportului in general!

  2. cine plateste atatia oameni acolo si ce fac ei ????

  3. Anonim

    moraru care e antifotbal, antitalent, anti ce vreti voi , s-a gasit sa comenteze 🙂 el e cancerul fotbalului zalauan l-a adus la sapa de lemn

  4. Anonim

    Moraru nu are noțiunea de management….noțiunea de management îi este străină….e un țăran… Asta vrea să conducă fotbalul zălăuan? Opriți circul asta ca e chiaraghios . cine îl mai crede pe moraru ? A demonstrat ce știe. pleacă omule și lăsa pe alții ca te depășesc problemele /ești expirat

  5. Anonim

    Ridica Morarule privirea , nu vezi ca toți sunt vinovați numai tu ești corect???Mai bine taci!

  6. Anonim

    Ai îngropat fotbalul local și acum cauți țapi ispășitori, așa vrei să te scuzi pe banii comunității? Morarule///!

  7. DAN

    Grasul de administrator CORB S care sta si joaca carti toata ziua sau se plimba cu tractorasul 15-20 min pe teren, a facut gaura in banca de rezerve unde mucurile lui de tigara cu zecile trebuie sa le adune femeia de serviciu de 2-3 ori pe saptamana ! Un garagragiu , care e sef peste 4-5 angajati , care fac ce vor . 3-4 ore joaca carti cu seful CORB, unde binenteles trebuie sa piarda cat ai trebuie sefului …. Dezgustator si cu multa SILA..

  8. Anonim

    Cei care comenteaza la adresa lui Moraru nu stiu ce vorbesc. El zice bine. Nu stiu cati din cei care comenteaza ar intra intr-un vestiar de la stadion. In loc sa dea lectii la toata lumea mai bine ar face treaba la stadion. Legat de situatia financiara a clubului nu Morar este vinovat. Va zic eu, Moraru pleaca de la echipa si o lasa la oricare a facut comentarii, dar nu stiu care din voi ar da bani de la el din buzunar. Eu va invit la stadion sa priviti in ce hal si apoi sa comentati. Nu vorbiti fara sa sti! Sau esti cumva dumneata cel care faci comentariile domnule Simion Corb.

Leave a Comment