Inca un pas in Cupa Romaniei

Inca un pas in Cupa Romaniei

FC Zalau a obtinut miercuri dupa-amiaza calificarea in faza a III-a a Cupei Romaniei Timisoreana, unde va intalni tot o echipa din Liga a III-a

Stadion: Iuliu Bodola Oradea

Spectatori: aprox. 200

FC Bihor II – FC Zalau 1 – 2 (0 – 1)

Au marcat: Razvan Ardelean (min. 75), respectiv Gigi Gorga (min. 21) si Ionut Podina (min. 52)

Cartonase galbene: Catalin Mihes (min. 6 si 65), Serban Pop (min. 62), respectiv Cosmin Cosma (min. 64), Maior Istvan (min. 76), Gabriel Craciun (min. 83)

Cartonas rosu: Catalin Mihes (min. 65)

FC Bihor II: Dumitru Paul – Cosmin Letan, Daniel Indries, Serban Pop, Catalin Mihes, Roland Novac (min. 75, Stefan Pintea), Raul Tesan, Liviu Pop, Cristian Butuc, Remus Andor si Laurentiu Lobont (min. 63, Razvan Ardelean). Rezerve: Calin Fildan – Molnar Ferecz, Marius Huiduc, Traian Iancu, Daniel Gavrilas. Antrenor: Gheorghe Silaghi

FC Zalau: Claudiu Chis (min 80. Madaras Csaba) – Maior Istvan, Vasile Jula, Cosmin Cosma, Razvan Nicorici, Gabriel Craciun, Gavriel Vasvari, Ionut Podina, Mihai Bode (min. 87, Radu Blaga), Gigi Gorga. (min.72, Cristi Mocean), Claudiu Chiorean (min.61, Marian Ignat). Rezerve : Criati Oros, Paul Coste. Atrenor: Marius Pasca

Sper sa avem un parcurs cat mai lung in Cupa Romaniei, avea sa declare antrenorul de la FC Zalau, Marius Pasca, inaintea partidei din prima faza a Cupei Romaniei, cea cu Rapid Jibou. Numai ca, greul de abia acum incepe pentru fotbalistii zalauani, acestia urmand sa intalneasca in faza urmatoare tot o echipa din Liga a III-a, dupa care vor intra in competitie si formatiile din Liga a II-a. Daca in primul tur, Jula si compania au dispus fara probeleme, scor 7 – 2 de Rapid Jibou, miercuri, gruparea de la poalele Mesesului a trebuit sa munceasca ceva mai mult in fata echipei FC Bihor II, pentru a obtine o victorie la limita. Desi a fost vorba de echipa a doua a clubului oradean, lotul pregatit de antrenorul Gheorghe Silaghi a fost alcatuit in mare parte din jucatorii care au devenit in acest an campioni nationali la juniori republicani A, carora li s-au mai adaugat si trei jucatori ce au evoluat in trecut si la prima echipa. Prima repriza a meciului a fost destul de linistita, insa dupa aproximativ 15 minute din partea secunda, spiritele au inceput sa se incinga, iar in minutul 65, gazdele au ramas in zece oameni dupa eliminarea lui Catalin Mihes. FC Zalau putea deschide scorul inca din minutul sapte, cand Podina a trimis o centrare lunga de pe partea dreapta, mingea l-a depasit pe portarul advers, insa Chiorean a reluat defectuos din numai doi metri, trimitand alaturi. Si gazdele au fost destul de aproape de a deschide scorul in minutul 13, prin Andor, care a primit o pasa lunga in careu de pe partea dreapta si a trimis putin alaturi din 14 metri. Zalauanii deschid scorul in minutul 21, prin Gigi Gorga, care a profitat de o greseala a portarului Paul. Faza a pornit de la Podina, care a primit o pasa pe partea dreapta, a scos balonul la marginea careului pentru Vasvari, care suteaza la poarta din prima, portarul Paul nu reuseste sa retina balonul, iar Gorga, aflat in apropiere, reuseste sa inscrie. Acelasi Gorga putea face 2 – 0 in minutul 23, cand a reluat cu capul putin peste transversala, din cinci metri, centrarea lui Chiorean venita de pe partea satnga.

FC Bihor II putea restabili egalitatea in minutul 35, prin Cristian Butuc, insa acesta a reluat gresit din sase metri centrarea lui Letan, de pe partea dreapta, Chis reusind sa retina balonul fara probleme. Cu trei minute inainte de finalul primei parti, Gorga trimite o pasa in adancime pe partea stanga pentru Podina, insa sutul acestuia este respins cu dificultate in corner de portarul bihorean. Acelasi Podina avea insa sa devina eroul primelor zece minute din partea secunda. Dupa ce a reusit in minutul patru sa respinga mingea de pe linia propriei porti, dupa o invalmaseala in careul zalaun, in minutul sapte, fostul capitan al Unirii Dej a inscris pentru 2 – 0, reusita acestuia fiind una de generic TV. Cosma il vede liber pe Podina pe partea dreapta, ii trimite o diagonala, acesta din urma invingandu-l pe portarul oradean cu un sut trimis din marginea careului exact in vinclul portii. Printr-o faza aproape identica au reusit si gazdele sa reduca din handicap, in minutul 75, reusita apartinandu-i noului intrat Razvan Ardelean. FC Zalau putea face 3 – 1 cu cinci minute inainte de finalul timpului regulamentar, dar bolta trimisa de Vasvari, din marginea careului de 16 metri, a lovit bara transversala. In primul rand sunt multumit de rezultat, dar, per ansamblu, sunt multumit si de evolutia echipei. Sigur ca au existat si cateva greseli individuale venite pe fond de oboseala, care, intr-un fel sunt normale avand in vedere ca ne aflam inca in perioada de acumulari. Importanta este calificarea, fiindca in perioada imediat urmatoare vom incerca sa vedem si greselile aparute in timpul jocului, a declarat Marius Pasca. Faza a III-a a Cupei Romaniei este programata in data de 8 august. In aceasta dupa-amiaza, de la ora 17:30, FC Zalau va sustine un meci de verificare in compania echipei FC Baia Mare, meciul urmand sa aiba loc pe Stadionul Victoria (de langa Unitatea Militara).

Leave a Comment