HC Zalău, victorie în ultimul meci de pe teren propriu

HC Zalău – CSM Bucureşti 25 – 22 (13 – 9)

Echipa manageriată de Gheorghe Tadici şi-a luat joi seara la revedere de la publicul zălăuan printr-o victorie la trei goluri, 25 – 22 obţinută în faţa formaţiei CSM Bucureşti. Un succes cu care HC Zalău acumulează şapte puncte şi urcă pe poziţia a şasea în clasament, la egalitate cu HCM Roman.
Debutul de partidă le-a aparţinut bucureştencelor, oaspetele profitând de ratările echipei zălăuane şi conducând cu 5 – 3 în minutul 12 şi cu 6 – 4 în minutul 14. Echipa zălăuană a restabilit egalitatea după un sfert de oră şi a trecut în avantaj în minutul 22 (8 – 7). Până la pauză avansul a crescut la patru goluri, 13 – 9, iar în partea secundă Zalăul a condus tot timpul la patru – cinci goluri. Pe final, CSM Bucureşti s-a apropiat la trei goluri, ultimul gol al partidei fiind marcat de Andreea Cruceanu.
HC Zalău: Adina Mureşan, Delia Roman, Mihaela Mureşan – Roxana Rob, Carmina Bădiţă (4), Andrada Pop (4), Florina Ţurcaş (2), Andrada Trif, Alina Czeczi (5), Crina Pintea (1), Gabriela Szucs (5), Valeria Beşe (3), Loredana Pera, Ana Maria Şomoi (1). Manager: Gheorghe Tadici
CSM Bucureşti: Andreea Arghir, Alina Iordache – Aneta Barcan (1), Andreea Cruceanu (4), Raluca Anghelina, Alina Dobrin (1), Iuliana Geană, Cristina Vărzaru (1), Nicoleta Molfea (3), Gabriela Mihalschi (11), Elena Pavăl (1), Camelia Carabulea. Antrenor: Vasile Mărgulescu

Leave a Comment