HC Zalău va debuta pe teren propriu în noul sezon al Ligii Naţionale

HC Zalău va avea un debut „de foc” în noul sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin, urmând să întâlnească în prima etapă, pe teren propriu, CSM Bucureşti, echipă ce-şi propune câştigarea campionatul în sezonul următor. Pe lângă achiziţiile făcute la nivelul lotului, clubul bucureştean s-a întârit şi la nivelul băncii tehnice, unde director tehnic a fost numit Jakob Vestergaard, fostul antrenor al Oltchimului. „HCM Baia Mare, CSM Bucureşti, Corona Braşov şi Dunărea Brăila sunt echipele care s-au întărit cel mai mult în pauza competiţională. Au mai fost ani în care am întâlnit în prima etapă una dintre cele mai bune echipe din Liga Naţională, însă campionatul este lung şi se pot întâmpla multe pe parcurs”, este de părere managerul Gheorghe Tadici. Programul turului Ligii Naţionale de handbal feminin a fost stabilit luni, în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Române de Handbal, prima etapă fiind programată duminică, 31 august. Handbalistele zălăuane vor da piept cu echipa campioană abia în antepenultima etapă a turului, în data de 2 octombrie, meciul dintre HCM Baia Mare şi HC Zalău fiind programat în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. În celelalte partide din runda inaugurală se vor duela: HC Dunărea Brăila – Mureşul Târgu Mureş, Unirea Slobozia – HCM Râmnicu Vâlcea, „U” Jolidon Cluj – HCM Roman, SCM Craiova – HCM Baia Mare, CSM Ploieşti – Corona Braşov, CSM Cetate Devatrans – Neptun Constanţa.
Play-off-ul se va disputa în luna mai a anului viitor, prima fază fiind programată în zilele de 2, 6 şi 8 mai, iar cea de-a doua, în 12, 16 şi 18 mai. Ultima etapă a play-off-ului este programată în 22, 26 şi 28 mai, în timp ce play-out-ul va avea loc în perioada 29 aprilie -28 mai.
Formaţia pregătită de Gheorghe Tadici îşi va relua pregătirile pentru noul sezon joi după-amiaza. Vineri dimineaţa sunt programate vizitele medicale, iar duminică se va pleca într-un cantonament la Cheile Grădiştei, locaţie unde HC Zalău îşi „încarcă bateriile” de câţiva ani atât pauza de vară, cât şi în cea de iarnă.
Din lotul formaţiei vor lipsi portarul Ana Maria Inculeţ şi jucătoarele de câmp Claudia Constantinescu şi Eliza Cicic, handbaliste ce evoluează în această perioadă la Campionatul Mondial de tineret. Cele trei se vor alătura lotului condus de Tadici după revenirea de la Mondiale.

One Thought to “HC Zalău va debuta pe teren propriu în noul sezon al Ligii Naţionale”

  1. Informatie /

    Dar lotul de jucatoare ? Informatia ,ar face cat toate stirile astea cu cine joaca in prima si antepenultima etapa . Vrem lotul, bucata cu bucata..

Leave a Comment