HC Zalau va debuta in deplasare, in sezonul viitor

HC Zalau va debuta in deplasare, in sezonul viitorConsiliul de Administratie al Federatiei Romane de Handbal a stabilit marti programul sezonului 2010 – 2011, dar si sistemul de desfasurare. Numarul echipelor a ramas acelasi si pentru sezonul viitor, care va debuta in data de 5 septembrie, insa ar putea fi modificat noul format al competitiei. Astfel, dupa incheierea sezonului regulat (tur – retur) ar putea fi organizate faze finale, primele patru echipe urmand sa evolueze in play-off, locurile 5 – 10 sa joace pentru stabilirea clasamentului final, iar ultimele patru clasate, in play-out. S-a propus acest lucru, dar inca nu s-a stabilit cu exactitate daca se va aplica sau nu. Asa a fost si cu observatorii. La inceput, s-a propus ca la fiecare meci din sezonul viitor sa fie prezent, obligatoriu, cate un observator, dar s-a renuntat in cele din urma, acestia urmand sa fie prezenti doar la cerere. Avand in vedere ca evoluarea in play-off si play-out necesita costuri suplimentare din partea cluburilor, nu cred ca este o varianta buna, tocmai acum, pe timp de criza, ne-a declarat managerul echipei zalauane, Gheorghe Tadici. In prima etapa din noul sezon, HC Zalau va evolua in deplasare, in fata formatiei HCM Buzau, care s-a clasat pe locul zece la finele sezonului trecut. Va urma meciul de pe teren propriu cu HCM Dunarea Braila, dupa care zalauancele se vor deplasa la nou-promovata, CSM Bucuresti.

Tot in cadrul sedintei de marti s-a decis reorganizarea Cupei Romaniei la handbal feminin, sistemul de desfasurare urmand sa fie acelasi ca la masculin: primele opt echipe vor juca in sistem eliminatoriu (1 – 8, 2 – 7, 3 – 6, 4 – 5).

In prezent, handbalistele antrenate de Gheorghe Tadici si Sorin Radulescu se afla in vacanta, urmand ca pregatirile pentru noul sezon sa fie reluate in data de 9 iulie.

Leave a Comment