HC Zalău şi HCM Baia Mare au început „războiul” pentru pivotul Crina Pintea

Subiectul „Crina Pintea” continuă, chiar dacă antrenorul Gheorghe Tadici a afirmat zilele trecute că situaţia ei este cât se poate de clară. Managerul zălăuan a precizat că jucătoarea se află sub contract cu HC Zalău până în luna februarie a anului viitor, având în vedere că perioada contractuală se prelungeşte cu jocurile în care handbalista a absentat din cauza accidentării. Pintea nu s-a prezentat la reunirea echipei, programată în data de 10 iulie şi nici nu a urmat perioada de recuperare după programul stabilit de Tadici.
„Crina Pintea nu s-a prezentat la pregătire, cu toate că este sub contract cu HC Zalău. Clubul a investit mult în ea, iar acum este pasibilă de suspendare. Perioada ei contractuală se întinde până în luna februarie a anului viitor, fiindcă am primit de la federaţie meciurile în care ea nu a fost trecută pe foaia de joc. Clubul ia în calcul şi cererea unor despăgubiri, fiindcă ea nu şi-a respectat contractul, iar noi suntem la zi cu banii. Probabil vom angaja un avocat şi vom începe un proces împotriva ei”, declara Gheorghe Tadici zilele trecute.
De serviciile handbalistei s-a interesat în această vară vicecampioana HCM Baia Mare, iar primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat că HC Zalău ar trebui să îi dea „liber” jucătoarei, chiar dacă nu a expirat încă perioada contractuală. Edilul băimărean a mai afirmat că transferul unei jucătoare nu poate fi oprit printr-un contract, atât timp cât jucătoarea vrea să se evolueze la un alt club decât HC Zalău.
Vizibil indignat de declaraţiile primarului Cherecheş, antrenorul Gheorghe Tadici a replicat: „Crina Pintea este un produs exclusiv al meu şi al clubului HC Zalău. Când s-a apucat de handbal nimeni nu îi dădea nicio şansă în acest sport, iar eu am luat-o lângă mine. Domnului primar Cătălin Cherecheş îi sugerez să se ocupe de „bunătăria” lui internă şi de echipa în care a investit foarte mulţi bani în sezonul trecut, pierzând în final într-un mod lamentabil titlul de campioană. Dacă el se ocupă de „bucătăria” altora, probabil şi alţii se vor ocupa de a lui în perioada următoare. Însă, îl asigur că dintr-un război pe care văd că l-a început va ieşi ca perdand şi sub orice formă. Orice jucătoare aflată sub contract este la dispoziţia clubului pe perioada respectivă, chiar dacă a comis acte de indisciplină. Eu nu îmi permit să port tratative cu nicio jucătoare de la HCM Baia Mare aflată sub contract cu clubul”.
Crina Pintea a ajuns în 2006 la Oltchim Râmnicu Vâlcea, pe vremea când echipa era pregătită de Gheorghe Tadici, iar în 2010 s-a transferat la HC Zalău.

Leave a Comment