Gruparea condusa de Gheorghe Tadici a inregistrat scorul primei etape in Liga Nationala de handbal feminin, invingand sambata dimineata, in deplasare cu un categoric 27 – 19 HCM Baia Mare.
Zalauancele au controlat jocul de la un capat la altul, chiar daca scorul a fost deschis de gazde. Dupa primele zece minute, HC Zalau conducea cu 6 – 2, iar in minutul 25 diferenta era de 6 goluri (6 – 12). Tot 6 goluri au fost si la pauza, cand tabela a aratat 15 – 9 in favoarea Zalaului.
Gazdele au avut o sclipire in prima parte a reprizei secunde, apropiindu-se la 4 goluri in minutul 39 (14 – 18), dar Zalaul s-a desprins rapid si a revenit la 23 – 14 in minutul 44. Desi meciul era deja jucat la acest scor, Ciuciulete si compania nu au ridicat piciorul de pe acceleratie, impunandu-se la final la o diferenta de 8 goluri (19 – 27). A fost un joc de mare angajament, fiindca si adversarele noastre au incercat sa se agate de orice sansa, iar in unele momente au fost lasate si de arbitri. Chiar de aceea le felicit pe fete, pentru ca au rezistat foarte bine 60 de minute, a declarat managerul Gheorghe Tadici. Acesta a folosit-o in jocul de la Baia Mare si pe Ana Maria Somoi, chiar daca nu este refacuta in totalitate. Am folosit-o si pe Ana pentru ca s-a miscat bine la meciul amical de joi, cu Bistrita, iar la Baia Mare ne-a ajutat foarte mult pe faza de aparare.
In urma acestui rezultat, HC Zalau se afla pe primul loc dupa prima etapa. In etapa urmatoare, echipa zalauana va intalni pe teren propriu CSM Cetate Devatrans, meciul fiind programat sambata, de la ora 11.
HC Zalau: Nichita, Muresan – Bese (2), Ciuciulete (3), Babeanu (11), Molfea (6), Carstoaica (1), Turcas (1), Trif (1), Rob (2), Ana Maria Somoi, Ailincai, Czeczi, Varga. Manager: Gheorghe Tadici
HCM Baia Mare: Matei, Cetateanu – Puscas, Rudics (3), Dobromir (2), Tatar, Pirvut (8), Klimek, Puiu (3), Tomescu, Popa, Tamas, Ciunt, Pasca (1), Buceschi (2), Bota. Antrenor: Costica Buceschi
Rezultatele complete din prima etapa: HCM Roman – Oltchim Rm. Valcea 27 – 28, U Neptun Constanta – CSM Bucuresti 27 – 23, HC Otelul Galati – U Jolidon Cluj 29 – 24, CSM Ploiesti – Corona 2010 Brasob 29 – 27, HCM Baia Mare – HC Zalau 19 – 27, HC Dunarea Braila – SCM Craiova 31 – 23, CSM Cetate Devatrans – CSM Bacau 24 – 19.