HC Zalău întâlneşte „multinaţionala” CSM Bucureşti în ultimul meci pe teren propriu din actualul sezon

Handbal Club Zalău susţine joi, începând cu ora 18:00, ultimul meci pe teren propriu din actualul sezon. Echipa condusă de Gheorghe Tadici va primi vizita „multinaţionalei” CSM Bucureşti, într-un duel din cadrul etapei a XXV-a. Formaţia bucureşteană aspiră an de an la câştigarea Ligii Campionilor, iar duminică a câştigat Cupa României, impunându-se cu 34 – 26 finala cu SCM Râmnicu Vâlcea. CSM are un lot extrem de valoros, cu jucătoare din opt echipe naţionale, cu posturi dublate, iar la Zalău vine cu gândul de a obţine toate punctele puse în joc, pentru a spera, în continuare, la câştigarea titlului. „Tigroacele” sunt la un singur punct în spatele liderului Rapid Bucureşti, care în această rundă primeşte vizita Craiovei, iar în ultima etapă se deplasează la SCM Râmnicu Vâlcea.

HC Zalău, cu un lot format în mare parte din jucătoare sub 25 de ani, speră să facă o figură cât mai frumoasă la ultima întâlnire cu fanii din acest sezon. Îndiferent de rezultatul final, cele două echipe promit spectacol pe semicercul zălăuan, astfel că iubitorii handbalului din judeţ sunt aşteptaţi în număr cât mai mare în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. Atmosfera va fi întreţinută şi de echipa de majorete de la Clubul Alegria Zalău, condusă de Roxana Câmpean.

Biletele pentru acest meci se pun în vânzare miercuri, între orele 17:00 – 18:30 şi joi, începând cu ora 16:30, la casieria Sălii Sporturilor. Preţul unui bilet cu loc (include şi program de meci) este de 12 lei.

Partida de la Zalău va fi oficiată de un cuplu maramureşean, format din Alin Gherman şi Adrian Moldovan, iar observator din partea Federaţiei Române de Handbal a fost delegat doljeanul Marius Barcan.

4 Thoughts to “HC Zalău întâlneşte „multinaţionala” CSM Bucureşti în ultimul meci pe teren propriu din actualul sezon”

  1. […] Handbal Club Zalău susţine joi, începând cu ora 18:00, ultimul meci pe teren propriu din actualul sezon. Echipa condusă de Gheorghe Tadici va primi vizita „multinaţionalei” CSM Bucureşti, într-un duel din cadrul etapei a XXV-a. Formaţia bucureşteană aspiră an de an la câştigarea Ligii Campionilor, iar duminică a câştigat Cupa României, impunându-se cu 34 – 26 finala cu SCM Râmnicu Vâlcea. CSM are un lot extrem de valoros, cu jucătoare din opt echipe naţionale, cu posturi dublate, iar la Zalău vine cu gândul de a obţine toate punctele puse în… Citeste mai mult […]

  2. […] Handbal Club Zalău susţine joi, începând cu ora 18:00, ultimul meci pe teren propriu din actualul sezon. Echipa condusă de Gheorghe Tadici va primi vizita „multinaţionalei” CSM Bucureşti, într-un duel din cadrul etapei a XXV-a. Formaţia bucureşteană aspiră an de an la câştigarea Ligii Campionilor, iar duminică a câştigat Cupa României, impunându-se cu 34 – 26 finala cu SCM Râmnicu Vâlcea. CSM are un lot extrem de valoros, cu jucătoare din opt echipe naţionale, cu posturi dublate, iar la Zalău vine cu gândul de a obţine toate punctele puse în…  » Mai multe detalii […]

  3. Anonim

    nu va mai drogati…nu vindeti bilete pe locurile ocupate de cameramanul tvr – 3 in sectorul a randul 5 si 4 in tribuna oficiala randul 6… hai zalaul… si sa uit…nu va mai drogati

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul